(Română) Hramul Chișinăului sărbătorit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

(Română) Duminică, 14 octombrie 2018, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, PS Ioan al Sorocii, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

(Română) Predica din duminica după sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci

(Română) „Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru”

(Română) „Discernămantul și viața creștină” a fost tema discuțiilor din acest an la Simpozionul de spiritualitate ortodoxă, desfășurat la Bose, Italia

(Română) Anul acesta, frații și surorile Mănăstirii Schimbări la Față a Domnului nostru Iisus Hristos din Bose, deja a 26-a oară, au organizat simpozionul ecumenic internațional de spiritualitate ortodoxă și au fost gazda numeroșilor teologi, laici, clerici veniți din diferite colțuri ale lumii.