(Română) Dumincă, 4 iunie 2017, de sărbătoarea Sfintei Treimi (Cincizecimea), în Paris au avut loc manifestații cu ocazia primului hram al catedralei Sfintei Treimi din Paris.
admin
(Română) Comunitatea Bisericii Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart și-a marcat ziua hramului
(Română) Sîmbătă, 3 iunie 2017, în ziua pomenirii Sfinților Împărați și Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, în Biserica cu același nume din Clamart au avut loc manifestări cu ocazia hramului comunității.
(Română) Proglamul slujbelor la bisericile noastre din Paris. Vă așteptăm pe toți cu drag.
(Română) Sîmbătă, 3 iunie, va avea loc pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul Bisericii din Clamart. Duminica Mare, 4 iunie, va fi marcat hramul catedralei Sfintei Treimi din Paris. Luni, 5 iunie, vom marca Ziua Sfîntului Duh – hram la capela din casa lui Berdiaev.
(Română) Franţa: Pelerinaj la moastele sf. Nicolae în Saint-Nicolas-de-Port, 22 mai 2017
(Română) Luni, 22 mai 2015, în ziua mutării moaştelor Sf. Nicolae din Mira Lichiei în or. Bari (1087), sunteţi invitaţi să participaţi la un pelerinaj la biserica Sf. Nicolae în Saint-Nicolas-de Port.
(Română) Pelerinaje în Grecia
Sorry, this entry is only available in Română.
(Română) Slujba pascală la Comunitatea ortodoxă moldovenească de la Paris
(Română) Sîmbătă, 22 aprilie 2017, Comunitatea noastră moldovenească din Paris va marca Sfintele sărbători de Paști la Biserica sfîntului Duh din Clamart, 83 rue du Moulin de Pierre, 92140.
(Română) Învierea Domnului la Catedrala Sfintei Treimi din Paris
(Română) În noaptea din 15 spre 16 aprilie 2017, în catedrala Sfintei Treimi din Paris, episcopul Nestor de Corsun, împreună cu un sobor de clerici, a săvîrșit drumul crucii, utrenia pascală și Sfînta și Dumnezeiasca Lituirghie de sărbătoare a Sfîntului Ioan Gură de Aur.
(Română) Pastorala episcopului Nestor de Corsun la Învierea Domnului 2017
(Română) Iubiți întru Domnul, onorabili părinți, dragi frați și surori! Hristos a Înviat! ”El a înviat, cum a spus… Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi” (Matei 28:7).
(Română) Pastorală la Învierea Domnului a Sanctității Sale Patriarhul Kiril 2017
(Română) Pastorala la Învierea Domnului a Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresată arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor, monahilor, monahiilor și tuturor copiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse
(Română) Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2017
(Română) Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, Cuvioşi monahi şi monahii, drept-slăvitori creştini, Hristos a Înviat! Întreaga rânduială liturgică a Biserici noastre Ortodoxe, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, este frumos impregnată de mărirea și lauda adusă Slăvitei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos.
(Română) La Paris va avea loc prezentarea Enciclopediei Ortodoxe
(Română) Vă invităm sîmbătă, 25 martie 2017, la ora 12.00, la prezentarea Enciclopediei Ortodoxe, care va avea loc la Centrul Cultural Ortodox Rus din Paris.
(Română) Centrul de Pelerinaje din Paris vă invităla un pelerinaj la brîul Maicii Domnului
(Română) Sîmbătă, 1 aprilie 2017, în ziua Laudei Maicii Domnului, cu binecuvîntarea episcopului Nestor de Corsun, Centrul de Pelerinaje din Paris organizează o călătorie la locurile sfinte din valea rîului Loire.