(Română) Predică în duminica a IV-a după Rusalii

(Română) “Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul Acela”.

(Română) Predică din duminica a III-a după Cincizecime

(Română) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Mt. 6:33) În duminica a III după Rusalii Biserica ne propune pericopa Evanghelică din predica de pe munte a Mântuitorului Hristos. Dacă în prima duminică după Rusalii am vorbit despre mărturisirea și urmarea lui Hristos, în a doua despre chemare la apostolat a primilor ucenici ai Mântuitorului, atunci în a III-a duminică vorbim despre programul spiritual, pe care îl propune Mântuitorul celor care îl urmează.

(Română) Sarbătoarea Cincizecimii sau Duminica Mare

(Română) „Cincizecimea” sau „Pentecosta” Πεντηκοστὴ ἡμέρα este semnificativă atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Cincizecimea este de fapt cuvântul grecesc πεντηκοστὴ pentru sărbătoarea cunoscută în Vechiul Testament ca Sărbătoarea Săptămânilor (Leviticul 23.15, Deuteronomul 16.9). În această zi se sărbătorește primirea Legii și sfârșitul călătoriei prin pustiu, intrarea în țara făgăduinței a poporului ales. Această sărbătoare își încununează sensul în Noul Testament.

(Română) Sâmbăta Morților și Importanța Rugăciunilor pentru cei Adormiți

(Română) Sâmbăta Morților, cunoscută în popor și ca Ziua Moșilor (pomenirea strămoșilor noștri), este ziua în care creștinii din întreaga lume îi pomenesc pe toți cei adormiți. Este important să pomenim pe cei morți în această zi, deoarece ziua următoare, adică a Cincizecea zi după Paști sărbătorim Ziua fondării Bisericii – este Ziua Bisericii! Pomenind pe cei răposați, noi reunim pe toți în rugăciunile noastre și pe cei din Biserica Luptătoare și pe cei din Biserica Triumfătoare, participând cu toții la acest praznic.

(Română) Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos

(Română) Hristos S-a inaltat! « Inaltă-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuti ai Tăi» Psalmul 107 :5. Suntem într-o zi plină de istorie a neamului omenesc cu semnificații duhovnicești, o zi în care îl vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu ochii minții și ai inimii, înălțându-Se la ceruri și șezând de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

(Română) Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart a împlinit 100 de ani!

(Română) Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart a împlinit 100 de ani! Sâmbătă, 8 iunie 2024, au avut loc festivități cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la sfințirea uneia dintre cele mai vechi parohii ale Eparhiei Corsunului și Exarhatului Europei Occidentale – Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart.