(Română) Locul unde a fost botezat Iisus, deschis publicului larg

(Română) Statul Israel a deschis un spaţiu pe malul râului Iordan unde se crede că ar fi avut loc Botezul Domnului de către Sfântul Ioan. Deşi este unul dintre cele mai importante locuri ale istoriei creştine, acesta a fost închis publicului larg de când regiunea respectivă a fost preluată de israelieni de la statul iordanian.

(Română) Locuri sfinte în Franța

(Română) Vă propunem atenției o rubrică nouă depsre locurile sfinte și sfințeniile existente pe teritoriul Franței. Dacă doriți să faceți un pelerinaj în Franța sau vă aflați în unul din orașe și aveți timp pentru vizite duhovnicești, sperăm ca aceste informații să vă fie de folos, să vă ghideze și ajute în căutările dumneavoastră.

Sfânta Liturghie săvârșită la catedrala din Amiens, cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

(Română) La 7 iulie 2011, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, episcopul Nestor al Corsunului a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala din Amiens, unde se află capul Sfântului Ioan Botezătorul. Numeroșii pelerini și oaspeți s-au închinat la Sfântul Ioan Botezătorul și icoana miraculoasă a Maicii Domnului din Kursk, adusă la Amiens cu această ocazie.