(Fotos) Franţa: Învierea Domnului la Biserica Sf. Serafim de Sarov din Montgeron

Sărbătoarea Învierii Domnului a fost marcată şi în acest an cu mare festivitate la comunitatea Bisericii Cuviosului Serafim de Sarov din Montgeron.

 Sfînta Liturghie Pascală a început conform tipiconului la ora 23.30 şi a fost săvîrşită de ieromonahul Nicodim (Pavlinciuc), responsabilul bisericii şi ieromonahul Ioann (Baron). Giulgiul a fost dus în altar de părinţi şi pus pe prestol, simbolizînd ridicarea din mormîntul dătător de viaţă şi Învierea lui Hristos.

Drumul Crucii a început cu aprinderea candelelor, lămpilor, lumînărilor de la candela principală de pe prestol, ca simbol al luminii lui Hristos şi a Focului Sfînt. Enoriaşii, cu umilinţa sfinţeniei şi cu încîntare, avînd lumînările aprinse, sub dangătul clopotelor şi cîntarea “Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri…”, au urmat cu o procesiune triumfală în jurul bisericii.

Clerul s-a oprit apoi în faţa uşii centrale a bisericii, ca şi cum ar fi fost în faţa uşii mormîntului lui Hristos, unde a şi răsunat cu mare bucurie troparul-imn „Hristos a Înviat!”

Biserica a devenit neîncăpătoare, numeroşi creştini rămînînd afară. Dar datorită amplificării sunetului toţi au reuşit să asculte şi să participe la sfînta Liturghie pascală.

Conform tradiţiei ruseşti, Privegherea pascală a fost săvîrşită în mijlocul bisericii cu tămîerea la fiecare cîntare a canonului. Cuvintele catehetice ale Sfîntului Ioan Gură de Aur au fost citite în rusă, română, franceză, iar Evanghelia a fost citită în 13 limbi, de către reprezentanţii aproape a tuturor naţionalităţilor a comunităţii noastre numeroase şi multinaţionale.

Sfinţirea bucatelor de Paşti, a ouăleor, păscuţelor a avut loc în jurul bisericii. După slujbă toţi au fost invitaţi la agapa de sărbătoare pascală.

Enoriaşii bisericii aduc mari mulţumiri părinţilor noştri dragi, ieromonahilor Nicodim şi Ioann, responsabilei corului Irina Fanina şi întregului cor, administratoarei Xenia Savici, slujitorilor altarului şi tuturor care au contribuit la înfrumuseţarea bisericii şi a mesei de sărbătoare, tuturor care s-au adunat la rugăciune şi au împărtăşit împreună bucuria pascală.

IMG_1646

IMG_1703

IMG_1734

IMG_1525

Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiţi în galeria foto.

Hristos a Înviat!

Comentarii

Related Post