Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse de pe 24 decembrie

La 24 decembrie, în sala Sinodului a reşedinţei Patriarhale şi Sinodale de la mănăstirea „Sfântul Daniel”, or. Moscova, sub preşedinţia Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril, a avut loc ultima din acest an şedinţă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La lucrările înaltului for a participat, în calitate de membru permanent, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, iar prin rotaţie a arhiereilor a fost invitat şi PS Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti.

În cadrul întrunirii, Patriarhul a prezentat un raport referitor la vizitele canonice din ultima perioadă, relaţiile cu Bisericile Ortodoxe-surori, activităţile cultural-spirituale, precum şi situaţia creştinilor ortodocşi din zonele de conflict ale Orientului.

Sinodul a abordat diverse aspecte ale vieţii eclesiale. Apoi s-au pus în discutie regulamentul privind desfăşurarea Soborului Arhieresc al BORu, preconizat pentru perioada 2-3 februarie. La acest sobor sunt invitaţi toţi arhiereii din cuprinsul Patriarhiei, inclusiv ierarhii Mitropoliei Moldovei.

Ulterior au fost ascultate rapoartele arhiereilor din cadrul Sinodului referitoare la activitatea recentă şi propunerile cu privire la acţiunile ce urmează a fi întreprinse ulterior.

Comunitatea cuv. Serafim din Montgeron a fost trecută pe lista parohiilor ale BORuse prin jurnalul numărul 118.

Comentarii

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *