Despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr și despre credința care lucrează prin iubire
(Luca 16, 19-31; Galateni 2, 16-20)
Iubiți frați și surori în Hristos,
Astăzi Biserica ne pune înainte două texte sfinte care, deși par a vorbi despre lucruri diferite, în realitate se completează adânc: Evanghelia despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr și cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni:
„Omul nu se îndreptează prin faptele Legii, ci prin credința în Iisus Hristos… Iar eu sunt răstignit împreună cu Hristos; și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.”
Credință adevărată este trăirea, nu teoria.
Sfântul Pavel nu spune că faptele nu sunt necesare, ci că ele nu pot mântui de unele singure. Legea poate arăta păcatul, dar nu poate da viață. Numai credința vie în Hristos, o credință care se traduce în iubire, poate transforma inima omului.
De aceea, credința nu este doar a ști că Hristos a existat, ci a-L lăsa să trăiască în tine, să îți schimbe felul de a privi lumea, de a iubi, de a suferi, de a ierta.
Două căi de trăire: bogatul și Lazăr.
Evanghelia ne arată contrastul: bogatul îmbrăcat în porfiră și vison, trăind în desfătări, și Lazăr, un sărac plin de bube, aruncat la poarta lui.
Dar păcatul bogatului nu este bogăția, ci indiferența. Nu ni se spune că a fost rău, ci doar că nu l-a văzut pe Lazăr. Ochii lui erau deschiși spre plăcere, dar închiși spre durerea aproapelui.
Iar aici se vede diferența dintre credința adevărată și credința moartă:
– Credința adevărată, cea despre care vorbește Apostolul Pavel, îl face pe om milostiv, deschis, plin de compasiune.
– Credința moartă, formală, îl lasă pe om închis în sine, trăind „sub Lege”, adică sub obligații, nu din iubire.
Când Pavel spune „Hristos trăiește în mine”, el descrie exact ceea ce lipsea bogatului. În Lazăr, Hristos Se afla flămând, bolnav, lepădat. Dacă Hristos ar fi trăit în inima bogatului, el L-ar fi recunoscut pe Domnul în acel om neputincios.
Credința vie îl face pe creștin să vadă în fiecare om chipul lui Dumnezeu.
Credința moartă îl face orb la acest chip.
După moarte, tabloul se inversează: Lazăr este în sânul lui Avraam, iar bogatul se chinuie. Nu este o răzbunare, ci adevărul devenit vizibil: ceea ce omul a ales în inimă, aceea se arată în veșnicie.
Cei care L-au purtat pe Hristos în ei trăiesc în lumina Lui; cei care L-au respins trăiesc în întunericul propriei închideri.
Aplicații pentru noi.
Fraților, lumea de astăzi seamănă mult cu casa bogatului: avem abundență, informație, comoditate, dar lângă poarta noastră sunt atâția Lazăr-i – oameni singuri, săraci, bolnavi, marginalizați, neauziți.
Să nu trecem pe lângă ei zicând: „Eu am credință”. Căci, cum spune Apostolul Iacov, „credința fără fapte este moartă”.
Faptele milosteniei, rugăciunea pentru ceilalți, iertarea, răbdarea – acestea sunt roadele unei credințe vii.
Să ne rugăm, așadar, ca Hristos să trăiască în noi.
Să ne dea ochi ca să-L vedem în Lazăr-ii lumii acesteia.
Să ne învețe că adevărata bogăție nu este aurul, ci harul; nu desfătarea, ci iubirea; nu Legea, ci Hristos cel răstignit și înviat.
Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
