În numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh.
În ziua de astăzi sărbătorim duminica Sfântului Apostol Toma, duminica care are importanță deosebită pentru noi, pentru că ne încredințează de Învierea lui Hristos. Astăzi noi amintim îndoiala Sfântului Apostol Toma și redescoperirea credinței prin arătarea și adeverirea că Mântuitorul Hristos este Cel care a murit și a înviat și, iată, este viu în vecii vecilor, și are cheile morții și ale iadului. (Apocalipsa 1:18)
Hristos Cel înviat are același trup cu care a fost răstignit, având însă alte caracteristici, pe care le avea și Adam până la căderea în păcat, și care sunt mai presus de limitările și slăbăciunile naturale și fizice (timp, spațiu, oboseală, boală).
Totodată, duminica aceasta noi reamintim pogorârea la iad a Domnului Hristos: „Mărimu-Te pe Tine, Dătătorule de viață Hristoase, cel ce pentru noi în iad Te-ai pogorât, și împreună cu Tine pe toți i-ai înviat”. (Mărimurile polieleului la Duminica Tomei).
Ne rugăm astăzi în deosebi pentru cei din veac adormiți, pentru cei ce au trecut la cele veșnice: strămoși, părinți, frați, surori ai noștri, numind încă această zi „Paștele Blajinilor”.
În icoana pogorârii la iad, sau icoana a Învierii Domnului, ni se descoperă o teologie adâncă. În mijlocul este Hristos, parcă invălit în mandorlă. Mandorla care înconjoară trupul Mântuitorului este o reprezentare iconografică a slavei Dumnezeirii lui Hristos. Ea apare în icoane fie în formă ovală, de migdală, fie sub forma unor cercuri concentrice (3 sau 4) redate cromatic într-un degradé pornind de la albastru sau verde (gri-albăstrui sau gri-verzui) care se intensifică de la deschis la închis, din exterior spre interior, fiind o ilustrare a descrierii apofatice a lui Dumnezeu ca „întuneric luminos”. Mandorla este străbătută de raze luminoase care izvorăsc din Hristos – „Lumina lumii”. Fonul icoanei este de multe ori întunecat, reprezentând iadul și umbra morții. Păcatul întrat în lume a întunecat totul, însă el nu poate predomina, puterea lui a slăbit. În mijlocul icoanei stă Hristos. Prin prezența Sa El distruge acest întuneric al păcatului, al iadului și moartea.
De-a dreapta și de-a stânga îi vedem pe cei care erau în sclavia iadului, cei morți înainte de Hristos, care întind mâinile către Mesia. În unele icoane Hristos cu ambele brațe îi ține pe protopărinții noștri Adam și Eva. În unele icoane Eva își astupă fața, fiindu-i rușine să privească la Mântuitorul Său. În alte icoane ea este arătată privind către Hristos, El ținând-o de braț, arătând prin această că o scoate pe ea, pe Adam și tot neamul lor din întunericul iadului, prin puterea Sa divină. În ziua de astăzi ne rugăm în deosebi ca Dumnezeu să scoată din lanțurile întunericului pe toți care în nădejdea vieții veșnice au adormit.
Însuși natura în această perioadă primește chipul reînnoirii, chipul învierii. Noi vedem înțelepciunea lui Dumnezeu descoperită în lumea înconjurătoare. Imnografii și scriitorii bisericești au prezentat aceasta și în cântările bisericești. Ei au arătat lămurit că: „ Astăzi este primăvara sufletului; că Hristos, ca un soare răsărind din mormânt a treia zi, a alungat iarna cea întunecată a păcatului nostru pe Dânsul să-L lăudăm, că S-a proslavit” (1 tropar din Cântarea întâia). În luminânda praznicului de astăzi se mai repetă încă o dată această ideie: „Astăzi primăvara miresmează și făptura cea nouă se bucură; astăzi se ridică încuietorile ușilor și ale necredinței prietenului Toma, care grăiește: Domnul și Dumnezeul meu”.
Înr-adevăr este o primăvară duhovnicească și o primăvară naturală, fizică. În același timp aceasta perioadă este și un simbol puternic al reînnoirii spirituale. Să mai arătăm încă niște exemple. Exemplul sămânței este bine venit pentru aceasta aici. Ea parcă trece prin moartea sau o distrugere, dar, într-adevăr, dă viață unei plante noi. Somnul, la fel, este un exemplu potrivit, devenind un simbol al reînnoirii, trezirii și revenirii la viață. Toate aceste ne sunt date ca să înțelegem, câte puțin, taina învierii, învierii personale, și ceea ce se va întâmpla cu noi la a doua venire a lui Hristos.
Săptămâna Luminita a întrat în viața Biserici ca o săptămână a bucuriei, a luminii. Cum s-a citit în pastorala IPS Vladimir: „Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi (Biserica). Lumina Învierii nu se limitează la lumina lumânărilor. Iisus Hristos este Lumina lumii care a biruit întunericul. Adevărul a învins moartea, minciuna şi viclenia. Iubirea a topit răutatea, dușmănia şi răzbunarea. Aceasta este marea minune şi credința vieții noastre. Lumea ce viețuia în întuneric a primit, prin Învierea Domnului arvuna Învierii sale şi a vieții veșnice”.
În Biserica primară catehumenii erau botezați în sâmbăta Paștelui sau chiar la Paști și toată săptămâna umblau în haine albe. De aceea toate aceste zile erau numite luminate. Și acum la botez sfătuim pe cei nou botezați să îmbrace „haină luminată”. Aceasta fiind simbolul reînnoirii, renașterii la lumina cea Dumnezeiască.
Săptămâna aceasta parcă a ajuns la sfârșit, de acum s-a terminat săptămâna Luminata, dar ziua de duminică este și prima zi a altei săptămâni sau ziua a opta, care este ziua veșniciei. Ziua de Duminica este și Ziua Domnului, în latină Dies Dominus. Deci, prin această zi, noi începem nu numai o altă săptămână dar ne gândim și la prima zi a vieții cele veșnice, solidarizându-ne cu cei ce au întrat deja în cercul veșniciei. Orice slujbă în ziua de duminică se încheie cu cuvintele: „Cel ce a Înviat din morți, Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile preacurate Maicii Sale și ale tuturor Sfinților să ne miluiască și să ne mântuiască pre noi”. Să ne dăruiască nouă participarea la ziua cea neînserată, la ziua veșnicei Lumini. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
Corectare: Corina Bobea
