(Română) Episcopul Nestor a avut o întrevedere cu arhiepiscopul Gabriel de Coman

(Română) La 31 august a avut loc o întrevedere între PS Nestor, episcopul Corsunului și PS Gabriel, arhiepiscoul Comanului. Subiectul principal l-a constituit situația creată în jurul bisericii Sfântului Nicolae din Nice. PS Nestor a înmânat o scrisoare PS Gabriel, în care explică din nou poziția eparhiei Corsunului.

(Română) Renaşterea comunităţii ortodoxe din Montgeron

(Română) Montgeron – un mic orăşel aflat la 40 de minute de Paris, cu frumoase căsuţe medievale, învecinate de blocuri şi centre comerciale moderne. E o regiune care păstrează încă urmele sosirii pe pământul francez a prinţesei ruse Anna Iaroslavna, cunoscută în Franţa cu numele de Anne de Russie sau Anna de Kiev, în unele documente numită şi Agnès, soţia împăratului francez…

(Română) Liturghie ortodoxă celebrată la Talmont-sur-Gironde cu ocazia sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului Iisus Hristos

(Română) Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, sărbătorită pe 19 august, a fost celebrată şi în frumoasa biserică Sainte-Radegonde din Talmont-sur-Gironde. Sfânta Liturghie ortodoxă a fost săvârşită de către episcopul Nestor al Corsunului, cu participarea…

(Română) În Italia, ortodocşii se roagă în bisericile catolice rămase goale

(Română) Parohiile catolice din Italia, de multe ori lăsate goale, găzduiesc slujbele religioase ale Bisericii Ortodoxe Ruse, care încă nu are suficiente facilităţi pentru propriile sale slujiri în străinătate, conform declaraţiilor Arhiepiscopul Mark de Yegorievsk, Şeful afacerilor externe ale Patriarhiei Moscovei…