Fraților și surorilor în Hristos,
De curând am prăznuit Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. Pe Muntele Taborului, înaintea ochilor lui Petru, Iacov și Ioan, chipul Mântuitorului s-a schimbat și a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina.
Nu este vorba numai despre o descoperire a slavei lui Hristos. În această lumină ni se descoperă și destinația omului. Omul este chemat să participe la lumina și slava lui Dumnezeu, să fie transfigurat, să devină ceea ce Dumnezeu l-a chemat să fie.
Și tocmai de aceea Evanghelia acestei duminici este atât de importantă.
Un tânăr vine la Hristos și Îl întreabă:
„Învățătorule, ce bine să fac ca să am viață veșnică?”
Întrebarea lui este frumoasă. Nu întreabă cum să aibă mai mult succes, mai mulți bani, mai multă putere sau mai multă plăcere. El întreabă despre viața veșnică.
Hristos îi răspunde mai întâi prin porunci. Iar tânărul spune:
„Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Ce-mi mai lipsește?”
Aici se află punctul decisiv al Evangheliei.
Tânărul nu este un om rău. Dimpotrivă. Este moral, religios, respectă poruncile. Și totuși simte că îi lipsește ceva.
Iar Hristos îi spune:
„Dacă voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-Mi.”
Și Evanghelia spune că tânărul, auzind aceste cuvinte, „a plecat întristat, că avea multe avuții.”
Observați: Hristos nu îi spune că bogăția este în sine un păcat. Problema este alta: ce loc ocupă bogăția în inima omului?
Tânărul avea multe lucruri, dar, în cele din urmă, descoperim că lucrurile îl aveau pe el.
El voia viața veșnică, dar nu voia să renunțe la ceea ce îl împiedica să-L urmeze pe Hristos.
Și aici Evanghelia se întâlnește în mod profund cu Schimbarea la Față. Pe Tabor, apostolii văd lumina lui Hristos și aud glasul Tatălui:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta să-L ascultați!”
A-L asculta pe Hristos înseamnă însă mai mult decât a admira lumina Lui. Înseamnă a-L urma. Petru, Iacov și Ioan au coborât de pe munte împreună cu Hristos. Lumina Taborului trebuia să devină pentru ei o putere pentru drumul care urma: drumul către Ierusalim, către Cruce și, apoi, către Înviere.
Tânărul bogat, dimpotrivă, întâlnește aceeași Persoană — pe Hristos — dar nu poate merge după El. El rămâne în fața lui Hristos, privind spre ceea ce trebuie să lase în urmă.
Aici este întrebarea pe care Evanghelia ne-o pune fiecăruia dintre noi:
Ce mă împiedică pe mine să-L urmez pe Hristos?
Poate nu sunt banii. Poate este iubirea de sine. Poate este orgoliul. Poate este dorința de a avea întotdeauna dreptate. Poate este o relație, o ambiție, o obișnuință, o frică. Poate este chiar imaginea pe care o avem despre noi înșine. Pentru fiecare om există ceva care poate deveni un „tezaur” mai important decât Dumnezeu.
Și de aceea Hristos nu spune doar: „Respectă poruncile”. El spune: „Vino și urmează-Mi.”Creștinismul nu este doar o listă de reguli morale. Este o relație vie cu Hristos. Poți să faci multe lucruri bune și totuși să nu-I dai lui Dumnezeu inima ta. Poți să fii corect în exterior și să rămâi legat în interior de propriul tău „eu”. De aceea, întâlnirea tânărului cu Hristos devine o chemare la libertate. Hristos vrea să-l elibereze de ceea ce îl împiedică să iubească. Pentru că desăvârșirea nu constă în a avea totul, ci în a nu mai fi posedat de nimic în afară de Dumnezeu. Iar apostolii, după ce aud cuvintele Mântuitorului — „mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu” — se înspăimântă și întreabă:
„Atunci cine poate să se mântuiască?”
Și răspunsul lui Hristos este esențial pentru întreaga noastră viață: „La oameni aceasta este cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.”
Aceasta este și legătura cu Apostolul de astăzi. Sfântul Pavel le amintește corintenilor Evanghelia pe care a primit-o, în care a stat și prin care se mântuiește: Hristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat și a înviat.
Mântuirea nu este o performanță a omului.
Nu ne mântuim pentru că am reușit să fim suficient de buni.
Hristos este Cel care ne mântuiește.
Dar El ne cere să-I deschidem inima și să-L urmăm.
De aceea, fraților, după ce am privit lumina Taborului, să nu rămânem doar spectatori ai acestei lumini. Să ne întrebăm: ce trebuie să se schimbe în mine pentru ca lumina lui Hristos să pătrundă în viața mea?
Schimbarea la Față nu este doar un eveniment din trecut. Ea ne descoperă ceea ce Dumnezeu dorește să facă și cu noi: să ne transfigureze viața prin harul Său.
Dar pentru aceasta trebuie să răspundem chemării lui Hristos:
„Vino și urmează-Mi.”
Poate că pentru unii acest cuvânt va însemna să renunțe la o patimă. Pentru alții, să ierte. Pentru alții, să se smerească. Pentru alții, să pună mai multă rugăciune în viața lor. Pentru alții, să renunțe la ceva de care s-au legat atât de mult, încât acel lucru a devenit mai important decât Dumnezeu.
Și atunci vom înțelege că porunca lui Hristos către tânărul bogat nu este o poruncă numai despre avere. Este despre inimă.
Ce este comoara mea? Unde este inima mea? Și cine este cu adevărat Domnul vieții mele?
Să cerem, așadar, de la Hristos nu numai să ne arate lumina Sa, ci și să ne dea puterea de a merge în acea lumină.
Iar când ni se pare că este imposibil, să ne amintim cuvintele Sale:
„La oameni aceasta este cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.” Amin.
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
