(Română) Sarbătoarea Cincizecimii sau Duminica Mare

(Română) „Cincizecimea » sau „Pentecosta” Πεντηκοστὴ ἡμέρα este semnificativă atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Cincizecimea este de fapt cuvântul grecesc πεντηκοστὴ pentru sărbătoarea cunoscută în Vechiul Testament ca Sărbătoarea Săptămânilor (Leviticul 23.15, Deuteronomul 16.9). În această zi se sărbătorește primirea Legii și sfârșitul călătoriei prin pustiu, intrarea în țara făgăduinței a poporului ales. Această sărbătoare își încununează sensul în Noul Testament.

(Română) Sâmbăta Morților și Importanța Rugăciunilor pentru cei Adormiți

(Română) Sâmbăta Morților, cunoscută în popor și ca Ziua Moșilor (pomenirea strămoșilor noștri), este ziua în care creștinii din întreaga lume îi pomenesc pe toți cei adormiți. Este important să pomenim pe cei morți în această zi, deoarece ziua următoare, adică a Cincizecea zi după Paști sărbătorim Ziua fondării Bisericii – este Ziua Bisericii! Pomenind pe cei răposați, noi reunim pe toți în rugăciunile noastre și pe cei din Biserica Luptătoare și pe cei din Biserica Triumfătoare, participând cu toții la acest praznic.

(Română) Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos

(Română) Hristos S-a inaltat! « Inaltă-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuti ai Tăi» Psalmul 107 :5. Suntem într-o zi plină de istorie a neamului omenesc cu semnificații duhovnicești, o zi în care îl vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu ochii minții și ai inimii, înălțându-Se la ceruri și șezând de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

(Română) Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart a împlinit 100 de ani!

(Română) Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart a împlinit 100 de ani! Sâmbătă, 8 iunie 2024, au avut loc festivități cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la sfințirea uneia dintre cele mai vechi parohii ale Eparhiei Corsunului și Exarhatului Europei Occidentale – Biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena din Clamart.