(Română) Între 7 şi 8 iunie a.c. au avut loc lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, desfăşurate în cadrul noului Centru duhovnicesc-administrativ Patriarhal şi Sinodal din sudul Rusiei.
Nouvelles
(Română) De sărbătoarea Sfintei Treimi, episcopul Nestor a săvârșit Sf. Liturghie la catedrala Sfinților Trei Ierarhi din Paris
(Română) În data de 3 iunie, sărbătoarea Sfintei Treimi (Cincizecimea), episcopul Corsunului PS Nestor a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala Sfinților Trei Ierarhi din Paris.
(Română) La Moscova a fost inaugurat Centrul pentru adaptarea migranţilor “Cuv. Paisie Velicikovski”
(Română) În incinta Universităţii Sociale de Stat din Rusia a avut loc ceremonia festivă de inaugurare a Centrului pentru adaptarea migranţilor “Cuv. Paisie Velicikovski” de pe lângă Departamentul pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
L’assemblée générale de l’Association diocésaine s’est tenue au séminaire
L’assemblée générale de l’Association cultuelle diocésaine de l’Eglise orthodoxe russe – forme juridique de l’existence du diocèse de Chersonèse en France – s’est tenue le 28 mai 2012 au Séminaire orthodoxe russe à Epinay-sous-Sénart. Elle était présidée par l’évêque Nestor de Chersonèse.
(Română) Biserica Sfîntului Felix de Chelas din Lisabona a fost transmisă comunității moldovenești
(Română) Marți, 29 mai, de ziua Sfîntului Sfințitului Ierarh Alexandru al Ierusalimului, Biserica Romano-Catolică (Patriarcado de Lisboa) a transmis comunității ortodoxe moldovenești a Sfîntului Ioan Botezătorul din Lisabona biserica Sfîntului Félix de Chelas.
(Română) Mesajul Mitropolitului Vladimir în urma unor declarații denigratoare la adresa Bisericii
(Română) Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, unitatea noastră este iarăşi pusă la încercare prin tulburările recente din societatea autohtonă; stăm din nou în faţa pericolului unei dezbinări sfâşietoare.
L’évêque Nestor de Chersonèse a participé au congrès de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale
L’évêque Nestor de Chersonèse a participé au XIVe congrès de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale qui s’est déroulé du 25 au 28 mai 2012 à Strasbourg.
(Română) Mesaj de solidaritate din partea ortodocșilor de la Parohia Sf. Nicolae din Orvieto – Italia
(Română) Noi creștinii ortodocși de la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae din Orvieto – Italia, și alți credincioși, suntem solidari și vă vom susține neîndoielnic în această luptă crâncenă pentru meținerea integrității morale și spirituale a societății noastre din Moldova.
(Română) Declaraţia Mitropoliei Moldovei referitor la adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii
(Română) Considerăm că adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalităţii este o acţiune sfidătoare, care contravine normelor morale creştine.
(Română) Înălțarea Domnului la mănăstirea Noul Neamț
(Română) Într-o atmosferă de deosebită bucurie duhovnicească, obştea monahală şi enoriașii Mănăstirii Noul Neamţ s-au adunat să participe la serviciul divin oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir cu prilejul praznicului Înălţării Domnului, care marchează şi hramul sfintei mănăstiri.
(Română) Biserica Ortodoxă Rusă din Italia a primit statutul de persoană juridică
(Română) Administrația parohiilor Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei din Italia a primit statutul oficial de persoană juridică.
PARIS: UNE EXPOSITION DE PHOTOGRAPHIES SUR LE MONASTÈRE DE VALAAM ET LES MONASTÈRES DU MONT ATHOS
Le Centre de Russie pour la science et la culture à Paris organise du 25 au 29 mai une exposition de photographies du père Savvaty du monastère de Valaam : « Les deux Athos : monastère de Valaam (‘Athos du Nord’) et monastères du Mont Athos ».