Enoriași de la diferite biserici din Paris s-au închinat la Giulgiul Mîntuitorului în Torino (Italia)

Cu binecuvîntarea episcopului Nestor al Corsunului, Centrul de Pelerinaje din Paris a organizat pentru prima data un pelerinaj în afara Franței. Scopul acestei călătorii a fost de a vizita regiunea italiană Piemonte și închinarea la sfințenia creștină – Giulgiul Domnului nostru Iisus Hristos, care se păstrează în catedrala catolică a Sf. Ioan Botezătorul din Torino.

În dimineața zilei de 1 mai 2015, enoriași de la diferite biserici ortodoxe din Paris au ajuns la Torino și s-au îndreptat spre basilica San Giovanni, unde s-au rugat și închinat la Giulgiul Mîntuitorului. Înainte de intrarea în biserică pelerinilor ortodocși le-a fost prezentat un film de scurtă durată despre istoria și analiza medico-anatomică a amprentelor corpului, observate pe Giulgi.

După închinare la Giulgiul Mîntuitorului, pelerinii au vizitat comunitatea Bisericii Ortodoxe Ruse din Torino în cinstea Sf. Maxim din Torino, unde au fost întîmpinați cu bucurie de responsabilul bisericii, egumenul Ambrosie (Cassinasco).

Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvîrșită de ieromonahul Iosif (Pavlinciuc), responsabilul bisericii Sf. Constantin și Elena din Clamart, împreună cu protoiereul Noël Tanazacq, responsabilul bisericii Sf. Genevieva și Sf. Martin din Paris, părintele Nicolai Nikișin, responsabilul Centrului eparhial de Pelerinaje din Paris, ieromonahul Nicodim (Pavlinciuc), responsabilul bisericii Sf. Serafim de Sarov din Montgeron, diaconul Alexandr Boldîrev, cleric al bisericii Învierii Domnului din Meudon, preoți ai comunităților din Roma și Torino.

Apoi clerul și pelerinii au participat la agapa frățească.

În a doua jumătate a zilei, pelerinii au vizitat Basilica di Santa Maria Ausiliatrice, unde au săvîrșit un moleben pascal în cripta bisericii. Aici se păstrează multe sfințenii creștine: o mare parte din Crucea dătătoare de viață a Mîntuitorului și părți din moaștele a numeroși sfinți, inclusiv a Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, sf. Maxim, episcopul de Torino etc.

După aceasta grupul de pelerini s-a întors la Paris.

Fotografii din acest pelerinaj găsiți pe siteul Eparhiei.

Comentarii

Related Post