Italia: Conferinţă Internaţională Ecumenică de Spiritualitate Ortodoxă la Bose

În perioada 9 – 12 septembrie 2015, la Mănăstirea Bose din Italia se desfăşoară cea de a XXIII-a conferință ecumenică internațională de spiritualitate ortodoxă.

Tema din acest an este: Milă şi iertare.

Din partea Eparhiei Corsunului la acest eveniment va participa ieromonahul Iosif Pavlinciuc, secretarul eparhial pentru ocîrmuirea comunităţilor moldoveneşti.

Conferința de la Bose se bucură de participarea a numeroși episcopi, preoți și călugări din Biserica Ortodoxă și din Biserica Catolică. Evenimentul are loc în colaborare cu bisericile ortodoxe.

La această conferinţă vor participa şi diferiţi cercetători din diverse țări, avînd ca obiectiv să reactulizeze învățătura Sfinților Părinți și să ofere un spațiu de reflecție pe diverse teme spirituale.

Întîmpinarea participanţilor va avea loc pe 8 septembrie, conferinţa încheindu-se pe 12 septembrie cu un prînz festiv.

Înscrierea la eveniment se face pînă la 31 august 2015.

Conferinţa este deschisă pentru toţi doritorii. Toate rapoartele vor fi traduse simultan în italiană, greacă, rusă, engleză (franceză la cerere).

Mai multe informaţii găsiţi pe siteul Mănăstirii din Bose.

Programul şi alte detalii vedeţi aici.

Comentarii

Related Post