Vizita episcopală în Nordul Italiei

Sâmbătă, 16 iulie 2011, PS Nestor, episcopul Corsunului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Ambrosie din Milano, împreună cu responsabilul bisericii, protoiereul Nicolai Makar și alți clerici ai parohiilor italiene din eparhia Corsunului. După Sfânta Liturghie, episcopul Nestor a săvârșit hirotonia diaconală a italianului Eugenio Miosi.

În a doua parte a zilei, a fost efectuată o vizită a bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din or. Como (provincia Lombardia). Episcopul Nestor a săvârșit un molebin de sărbătoare în cinstea sfinților apostoli și s-a întâlnit cu enoriașii bisericii.

În săptămâna a cincea după Cincizecime, episcopul Corsnului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfinţilor Trei Ierarhi din Piacenza. După Liturghie, cu binecuvântarea Patriarhului Kiril al Moscovei și a Întregii Rusii, episcopul Nestor a ridicat la treapta de protoiereu pe Grigorie Catana, responsabilul  bisericii.

Comentarii

Related Post