Centrul de Pelerinaje al eparhiei Corsunului organizează pelerinaj la Giulgiul din Torino

Cu binecuvîntarea episcopului Nestor al Corsunului, Centrul de Pelerinaje din Paris organizează un pelerinaj în Torino, pentru închinare la una din cele mai renumite sfinţenii creştine – Giulgiul Mîntuitorului (pânza în care a fost înfăşurat trupul Lui la înmormântare, păstrând urmele Sângelui Său Preasfânt).

Giulgiul se păstrează în catedrala Sfîntului Ioan Botezătorul şi va fi scoasă spre închinare în perioada 19 aprilie – 24 iunie 2015.

Centrul de pelerinaje, condus de părintele Nicolai Nikişin, propune doritorilor următorul program de pelerinaj:

Joi, 30 aprilie, ora 20.00 – plecarea de la catedrala Sf. Trei Ierarhi din Paris

Vineri, 1 mai:

Ora 8.00 – sosirea la Torino, închinarea la Giulgiul din Torino.

Ora 10.00 – săvîrşirea Sf. Liturghii în biserica sf. Maxim, episcop de Torino (Biserica Ortodoxă Rusă).

Ora 13.00 – agapa frăţească.

Ora 16.00 – vizitarea parohiei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Basilica di Santa Maria Ausiliatrice), închinare la cea mai mare bucată din Crucea Mîntuitorului şi la moaştele numeroşilor sfinţi, inclusiv a Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Sf. Maxim, episcopul de Torino.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să o contactaţi pe Inna Bocearova (tel.: +33 (0)6 50 64 01 26, email: [email protected]).

Afişul-program îl publicăm aici în rusă:

affiche_Torino

Comentarii

Related Post