Iubiți confrați ierarhi itru Hristos, părinți,frați și surori, în această sfântă noapte a Nașterii a Domnului nostru Iisus Hristos, îmi doresc din toată inima să vă salut, să vă felicit, să vă încurajez și să vă mulțumesc. Și acesta a-și dori s-o fac atât mai ales în această noapte, când cu toții stăm cu gândul și în rugăciune înaintea marii taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, când ne amintim și trăim din nou venirea în această lume a lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Predici
Predica din Duminica Sfinților Părinți
Astăzi, în Duminica Sfinților Părinți, ne adunăm să ne amintim cu recunoștință de toți strămoșii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, cei care au pregătit, prin viața și credința lor, calea venirii Domnului pe pământ. Este un moment de reflecție asupra moștenirii spirituale primite, o chemare de a ne cinsti rădăcinile și de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darul izbăvirii.
Urmașul cuviosului Paisie, propovăduitor și translator al „Păcii lui Hristos”, arhimandritul Andronic Popovici
S-au scris multe studii, articole și eseuri despre arhimandritul Andronic Popovici, al doilea stareț al Mănăstirii Noul-Neamț, cronicar și istoric al mănăstirii Neamț[1]. Istoricii și documentaliștii scriu despre semnificația și valoarea sa față de Biserica Moldovei, accetuiază rolul său în crearea Mănăstirii Noul-Neamț, laudă zelul său în organizarea bibliotecii mănăstirii, apreciază talentul său de scriitor, predicator și orator, care a lăsat în urmă zeci de manuscrise și cărți.
Predică la Duminica a 10-a după Cincizecime
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Acest neam de diavoli nu poate să iasă decât cu post și rugăciune.” (Mt. 17:21)
Iubiți părinți, frați și surori, Evanghelia din Duminica a 10-a după Cincizecime ne arată o cale autentică de luptă prin care putem să ne eliberăm de diavolul care ne împiedică și urmărește pierderea sufletului și a trupului.
Predică la sărbătorirea Cuviosului Alexei din Ugine
Dragi părinți, frați și surori! Am uzit astăzi cum Apostolul Petru pe munte i-a spus Domnului: „ Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una”. Așa și noi slujim astăzi împreună Sfânta Liturghie de sărbătoare și cântăm fără grabă, dorind să stăm cât mai mult timp între zidurile acestei biserici, unde a fost preot Sfântul Cuviosul Alexie, primul paroh al acestei biserici.
Predică din duminica a III-a după Cincizecime
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Mt. 6:33) În duminica a III după Rusalii Biserica ne propune pericopa Evanghelică din predica de pe munte a Mântuitorului Hristos. Dacă în prima duminică după Rusalii am vorbit despre mărturisirea și urmarea lui Hristos, în a doua despre chemare la apostolat a primilor ucenici ai Mântuitorului, atunci în a III-a duminică vorbim despre programul spiritual, pe care îl propune Mântuitorul celor care îl urmează.
Apostolicitatea Bisericii
« Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor Continuă lectura
Duminica Tuturor Sfinților și începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel
Înainte de începerea Postului Sfinților Apostoli Petru si Pavel, la 28 iunie 2024, în Duminica Tuturor Sfinților, Comunitatea ortodoxă moldovenesacă a Cuviosului Paisie de la Neamț a fost invitată la sărbătoarea patronală a parohiei franceze Saint Pierre de Chaillot din Paris și pentru a marca frumosul jubileu de 60 de ani a parohului aceste parohii, părintelui Jacques-Olivier.
Sărbătoarea Tuturor Sfinților
De Dumnezeu dăruită, Curată Fe¬cioară, roagă-te împreună cu cetele cele de Sus, cu toți înțelepții Apostoli, cu sfinții mucenici și cu prorocii, ca să luăm desăvârșit dezlegare de păcate. (Canon de rugăciune către puterile cerești și către toți sfinții). Ziua Tuturor Sfinților este sărbătoarea în care Biserica Ortodoxă îi onorează pe toți cei care, de-a lungul timpului, s-au rugat și au mărturisit credința în Domnul, fie că sunt cunoscuți sau necunoscuți. Este important să reținem că doar o parte dintre sfinți sunt cunoscuți și canonizați de Biserică.
Sarbătoarea Cincizecimii sau Duminica Mare
„Cincizecimea” sau „Pentecosta” Πεντηκοστὴ ἡμέρα este semnificativă atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Cincizecimea este de fapt cuvântul grecesc πεντηκοστὴ pentru sărbătoarea cunoscută în Vechiul Testament ca Sărbătoarea Săptămânilor (Leviticul 23.15, Deuteronomul 16.9). În această zi se sărbătorește primirea Legii și sfârșitul călătoriei prin pustiu, intrarea în țara făgăduinței a poporului ales. Această sărbătoare își încununează sensul în Noul Testament.
Sâmbăta Morților și Importanța Rugăciunilor pentru cei Adormiți
Sâmbăta Morților, cunoscută în popor și ca Ziua Moșilor (pomenirea strămoșilor noștri), este ziua în care creștinii din întreaga lume îi pomenesc pe toți cei adormiți. Este important să pomenim pe cei morți în această zi, deoarece ziua următoare, adică a Cincizecea zi după Paști sărbătorim Ziua fondării Bisericii – este Ziua Bisericii! Pomenind pe cei răposați, noi reunim pe toți în rugăciunile noastre și pe cei din Biserica Luptătoare și pe cei din Biserica Triumfătoare, participând cu toții la acest praznic.
Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos
Hristos S-a inaltat! « Inaltă-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuti ai Tăi» Psalmul 107 :5. Suntem într-o zi plină de istorie a neamului omenesc cu semnificații duhovnicești, o zi în care îl vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu ochii minții și ai inimii, înălțându-Se la ceruri și șezând de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.