Adunarea anuală a eparhiei de Bogorodsc, Italia

Pe data de 13 ianuarie, in ajunul sărbătorii Tăierea împrejur după trup a Domnului Iisus şi pomenirea Sfântlui Vasile cel Mare, la Milano a avut loc ședința anuală a eparhiei de Bogorodsc, care cuprinde parohiile ortodoxe apartenente de Patriarhia Moscovei din cuprinsul Italiei. Ședința a fost prezidată de către PS Nestor, episcopul de Corsun, care oblăduiește actualmente și eparhia de Bogorodsc. La ședință și-au făcut prezența circa 50 de clerici slujitori ai eparhiei. Pe ordinea de zi a adunării au fost incluse întrebări referitoare la multiplele probleme administrative cu care se confruntă parohiile din Italia. Deasemenea au fost audiate dările de seamă pe eparhie și pe unele parohii aparte luate. Tot la aceasta adunare s-a ridicat întrebarea necesității de a se tipări un Liturghier în limba italiană menit pentru ușurarea activității misionare și mai buna înțelegere a slujbelor bisericești de către vorbitorii de limbă italiană.

Comentarii

Related Post