(Română) Sâmbătă, 16 iulie 2011, PS Nestor, episcopul Corsunului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Ambrosie din Milano, împreună cu responsabilul bisericii, protoiereul Nicolai Makar și alți clerici ai parohiilor italiene din eparhia Corsunului.
Sfânta Liturghie săvârșită la catedrala din Amiens, cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul
(Română) La 7 iulie 2011, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, episcopul Nestor al Corsunului a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala din Amiens, unde se află capul Sfântului Ioan Botezătorul. Numeroșii pelerini și oaspeți s-au închinat la Sfântul Ioan Botezătorul și icoana miraculoasă a Maicii Domnului din Kursk, adusă la Amiens cu această ocazie.