Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Condacul 1 Mult-nevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toţi din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfinţitele locaşuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; şi ca unui apărător al credincioşilor şi ajutător, cu credinţă să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Icosul 1 Înger întru nevoinţă cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruinţă al lui Hristos Gheorghe; că materialnic şi cu trup fiind, vitejeşte pentru credinţă ca un nematerialnic şi fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta grăim ţie unele ca acestea: Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire; Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie; Bucură-te, tânărule, veselule şi preafrumosule; Bucură-te, începătorule de nevoinţă al lui Hristos preaalesule; Bucură-te, înger întrupat, care covârşeşti pe cei muritori; Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea; Bucură-te, că întru nevoinţă în chipul soarelui te-ai arătat; Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai înfăţişat; Bucură-te, adevărata lucrare a darului; Bucură-te, curată nelucrare a firii; Bucură-te, prin care credinţa s-a înălţat; Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 2-lea

Vederile minţii avându-le curăţite, ai ales mai mult a pătimi pentru Ziditorul şi împreună a muri cu El, decât a trăi şi a avea vremelnică câştigare; căci ai dorit a te încununa cu cununa mucenicilor şi a cânta Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Gheorghe, de trei fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înşelăciunea idolilor din rădăcină smulgând-o. Pentru aceasta, vrednic eşti a auzi de la toţi acestea: Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credinţe; Bucură-te, tăietorul neghinelor înşelăciunii; Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor; Bucură-te, că ai semănat holda credinţei; Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos; Bucură-te, că pe mulţi ai adus mântuiţi lui Dumnezeu; Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slujirii Treimii; Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinţei păgâne; Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel neroditor; Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor; Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut; Bucură-te, prin care cunoştinţa de Dumnezeu a răsărit; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 3-lea

Din înălţime putere primind, te-ai arătat viteaz oştean, nevoitorule, al nestricatului Împărat Iisus, de stricăciosul împărat netemîndu-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânţi aşa: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având, o, purtătorule de biruinţă, ca o mare pavăză credinţa lui Hristos în inimă, ca un leu râvnind, în mijlocul nevoinţei bărbăteşte ai stat cu îndrăzneaţă cugetare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând: Bucură-te, începătorule de toată biruinţa al lui Dumnezeu; Bucură-te, voievodule al lui Hristos; Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinţei; Bucură-te, de biruinţă purtătorule, mare nevoitorule al Duhului; Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat; Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam; Bucură-te, al dreptei credinţe în lupte biruitorule; Bucură-te, al relei credinţe puternic cioplitorule; Bucură-te, că eşti îmbogăţit cu inimă de fier; Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant; Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor; Bucură-te, uriaşul credincioşilor cel de cunună purtător; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 4-lea

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineţi chemat, întru nevoinţe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoşilor. Pentru aceea, vrednicia de voievod o ai aruncat lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare porunci cele scrise împotriva creştinilor şi a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea şi trupul dispreţuind, auzi acestea: Bucură-te, că pe sctricăcioasa bogăţie ai urât; Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai împărţit-o; Bucură-te, împotriva îndulcirilor pământeşti, războitorule; Bucură-te, decât bunătăţile cele materialnice mai înaltule; Bucură-te, că pe toată lumea cu picioarele ai călcat-o; Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai dispreţuit-o; Bucură-te, că floarea cu vederea ai trecut-o; Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai milostivit; Bucură-te, că viaţa întru nimic nu ţi-ai cruţat; Bucură-te, al trupului vrăjmaş neîmpăcat; Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate; Bucură-te, că ai luat biruinţa peste patimile tale; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 5-lea

Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, şi foc al dragostei celei către Hristos; de care, înfierbîntîndu-ţi-se mintea, îndumnezeit cu totul şi înfocat te-ai făcut; şi pe toate acestea de faţă ca un vis le-ai socotit, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Către închinătorul de idoli, Diocleţian, zicea nevoitorul Gheorghe: Petru ce întârzii judecătorule şi nu-mi găteşti în grabă toate chinurile? căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi: Bucură-te, nemăsurata iubire către Dumnezeu; Bucură-te, înfocată dorinţă către Hristos; Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dumnezeieşti; Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stăpânului; Bucură-te, că pe toate le-ai dat şi pe Hristos L-ai cumpărat; Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase, desfătări le-ai socotit; Bucură-te, că prin dor, dorul trupului ai biruit; Bucură-te, că văpaia prin văpaie o ai stins; Bucură-te, primitorul bunei desfătări; Bucură-te, cel ce duhovniceşte iubeai şi împreună asemenea erai iubit; Bucură-te, cel ce de sineţi cu totul te-ai înstrăinat; Bucură-te, că de Hristos, cu totul te-ai apropiat; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 6-lea

Cu totul s-a spăimântat tiranul de preaminunata bărbăţie a ta, mucenice Gheorghe, şi de cuvintele tale detunându-se, peşte uimit şi fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu ştia să cînte Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Luminat, o mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt; şi Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te binecuvântăm pe tine zicând: Bucură-te, strălucite al Treimii propovăduitorule; Bucură-te, al credinţei vesel trâmbiţătorule; Bucură-te, privighetoarea cu dulce glas şi mult viersuitoare; Bucură-te, rândunea cântătoare şi răsunătoare; Bucură-te, buze în cer tunătoare a Dumnezeirii lui Hristos; Bucură-te, limbă de miere curgătoare a iconomiei lui Hristos; Bucură-te, al cuvântării lui Dumnezeu, propovăduitorule; Bucură-te, ritor al credinţei împodobitorule; Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare; Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare; Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat; Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 7-lea

Mari, după tot chipul, sunt felurile chinurilor pe care le-ai suferit, mucenice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai suferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o mucenice Gheorghe; pentru aceea şi chinurile cu bărbăţie, ca şi cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cugetare; de aceea cântăm ţie unele ca acestea: Bucură-te, că pântecele cu ascuţişul suliţei ţi-a fost împuns; Bucură-te, că trupul cu vine de bou ţi-a fost lovit; Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut; Bucură-te, că mâinile cu lanţuri ţi s-au legat; Bucură-te, că pe roata cea cu ascuţişuri ai fost tras; Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit; Bucură-te, că încălţăminte înroşită în foc ai purtat; Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut; Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut; Bucură-te, că adeseori în temniţă ai locuit; Bucură-te, că ai fost pus în suliţe prea ascuţite; Bucură-te, că ai luat sfârşitul prin sabie; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 8-lea Cu totul străine şi preamărite sunt toate minunile câte le-ai făcut, mucenice Gheorghe, în luptele tale, şi, după suferinţe nenumărate, cu bărbăţie mare şi cu putere, dând laudă lui Dumnezeu, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minunat între sfinţi, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoşătoare şi mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare grăim: Bucură-te, cel ce vârfurile suliţelor ai nesocotit; Bucură-te, cel ce chinul roţii l-ai biruit; Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul; Bucură-te, că ai învins puterea veninului; Bucură-te, că pe un mort de demult din mormânt l-ai ridicat; Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat; Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria; Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta; Bucură-te, prin care copilul a biruit; Bucură-te, de care neguţătorii s-au oprit; Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit; Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 9-lea Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr şi puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; şi bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea Ritor al dogmelor credinţei fiind, de trei ori fericite, şi minuni multe săvârşind, pe tine văzându-te popoarele pe pământ, către dumnezeiasca credinţă a lui Hristos se îndemnau, şi se bucurau cu duhul, grăind ţie unele ca acestea: Bucură-te, priveliştea îngerilor; Bucură-te, privirea oamenilor; Bucură-te, îndulcirea puterilor cereşti; Bucură-te, veselia oamenilor pământeşti; Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului şi pământului; Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor şi oamenilor; Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus; Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos; Bucură-te, dulce strălucire a minţilor; Bucură-te, dulce înfrumuseţare a sufletelor; Bucură-te, prin care Biserica se veseleşte; Bucură-te, prin care toată lumea dănţuieşte; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 10-lea Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mucenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau şi acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit şi lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Toiag de biruinţă mare şi atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta şi purtător de biruinţă te numeşti, mucenice Gheorghe; de care noi, minunându-ne spre laudă grăim ţie unele ca acestea: Bucură-te, pierzătorul demonilor; Bucură-te, surpătorul elinilor; Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei neînsufleţiţi; Bucură-te, cel ce ai vădit meşteşugirile lor; Bucură-te, că stăpâniri şi începătorii ai înfruntat; Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat; Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins; Bucură-te, cel ce lăţirea politeismului ai stins; Bucură-te, înfricoşătorule arzător al capiştilor; Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor; Bucură-te, prin care satana suspină; Bucură-te, prin care păgânismul oftează; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 11-lea Cetele tuturor sfinţilor întâmpinau, o mucenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, şi cu îngerii cântare de biruinţă lui Dumnezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icosul al 11-lea Lumina cea nespusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe mucenice, şi te bucuri acum de bucuria cea adevărată, nesfârşită şi negrăită, pentru chinurile ce le-ai suferit; pentru aceasta grăim ţie: Bucură-te, că te desfătezi în viaţa cea fără de moarte; Bucură-te, că te împărtăşeşti de Lumina cea negrăită; Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri; Bucură-te, cu toţi sfinţii împreună-petrecătorule; Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit; Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a preaslăvit acum te-ai mărit; Bucură-te, cel ce împărăţia cerurilor ai dobândit; Bucură-te, cel ce de veşnica mărire te-ai împărtăşit; Bucură-te, cel ce porţi cununa cea neveştejită; Bucură-te, cel ce ai luat după har îndumnezeirea; Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dumnezeu; Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moştenitor al lui Hristos; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 12-lea Daruri ai luat, mucenicule, de la Dumnezeu, a vindeca patimile sufletelor şi ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea şi nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiţi, dar care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea Cu cântări de psalmi serbând amintirea şi luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine şi te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, şi cu cântările, ca şi cu buzele, toţi sărutându-te, grăim către tine: Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor; Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule; Bucură-te, în felurite împrejurări al credincioşilor binefăcătorule; Bucură-te, al bolnavilor fără de plată doctorule; Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos te faci; Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi; Bucură-te, grabnic al celor în nevoi ajutătorule; Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule; Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor; Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor; Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida; Bucură-te, rugătorule şi mijlocitorule al tuturor; Bucură-te, purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe!

Condacul al 13-lea O, mucenice Gheorghe, nume dulce şi scump tuturor credincioşilor, această scurtă laudă, ce o aducem ţie, cu blândeţe primeşte-o, şi de tot felul de întâmplări fereşte pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Înger întru nevoinţă… şi Condacul întâi: Mult-nevoitorule… şi se face otpustul.

Comentarii

Related Post