(Română) Pastorală la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a Sanctităţii Sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii

(Română) Iubiţilor întru Hristos arhipăstori, slujitori şi nevoitori şi tuturor binecredincioşilor creştini! Din inima plină de mulţumire lui Dumnezeu, vă aduc marea şi mântuitoarea veste: HRISTOS A ÎNVIAT!
Din an în an cu acest salut pascal Biserica mărturiseşte evenimentul de o colosală importanţă, care a avut loc cu aproape două mii de ani în urmă. Atunci în zorii zilei femeile mironosiţe au venit la…

(Română) Pastorală la Învierea Domnului a ÎPS Mitorpolit Vladimir al Chișinăului și Întregii Moldove

(Română) Prea Sfințiților Episcopi, Prea Cucernicilor Părinți, slujitori ai Sfintelor Altare, Prea Cuviosului Cin Monahal, Dreptmăritorilor Creștini!
Hristos a Înviat!
Imnul care cântă eliberarea omului de moarte prin biruinţa luminii asupra întunericului concentrează în sine sensul celei mai mari sărbători a creştinătăţii. Este imnul bucuriei celei…

(Română) Săptămâna Patimilor

(Română) Suntem în Săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos sau Săptămâna Mare, când ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului. În această săptămână, Iisus Hristos a fost vândut de Iuda, a pătimit chinuri şi dureri cumplite şi a murit pentru a noastră mântuire.
Fiecare zi are un mesaj şi un înţeles profund.

(Română) Mitropolia Moldovei așteaptă vizita delegației Patriarhiei Serbiei

(Română) La Moscova a avut loc întîlnirea dintre președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ortodoxe din Moldova, protoiereul Ghenadie Țurcanu și reprezentantul Patriarhului Serbiei în Patriarhia Moscovei, episcopul Antonie de Moravici. Protoiereul Ghenadie Țurcanu, i-a făcut o invitație episcopului sîrb în Moldova, care se va concretiză într-o vizită oficială preconizată pentru luna iunie a anului în curs.

(Română) Interviu cu Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove

(Română) Interviul acordat de Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove portalului ortodox «Ortodoxia şi lumea» / «Православие и мир», în timpul vizitei sale la Moscova. Subiectele abordate: viaţa Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a creştinilor moldoveni din diasporă; schisma de natură politică din ţară şi despre sobornicitatea „moldovenească”…

(Română) Patriarhul Chiril: «Motivul acuzaţiilor împotriva Bisericii constă în poziţia Sa activă.»

(Română) «Acum însă, când Biserica se angajează activ în dialogul cu societatea, când activitatea cu tinerii a ajuns la un nou nivel, când s-au realizat proiecte de mari dimensiuni sociale, se aud critici chiar mai feroce — de această dată pentru că Biserica e prea activă», a menţionat Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Chiril în cadrul programului «Cuvântul pastorului», având ca temă de bază motivele criticii de astăzi asupra Bisericii…

(Română) Rezultatele şedinţei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova (4 aprilie 2011)

(Română) Propuneri de modificări a Legii privind cultele religioase, la fel şi aspecte organizatorice ale vizitei canonice în Republica Moldova a Sanctităţii Sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, preconizată pentru 8-12 octombrie 2011, au fost unele din subiectele de bază abordate în cadrul şedinţei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a avut loc la 4 aprilie 2011, la Palatul Mitropolitan.