Franţa : Slujbe la Biserica Sfîntului Duh din Clamart

Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,

Suntem în ajunul Postului Mare. Săptămîna aceasta slujbele bisericeşti sunt particulare.

Miercuri şi Vineri
se slujeşte după rînduiala triodului, fără a se face Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie.

De asemenea din săptămîna aceasta începe să se rostească acasă şi în Biserică rugăciunea pătrunzătoare de pocăinţă a Sfîntului Efrem Sirul:

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

În prima săptămînă a Postului Mare luni, 14 martie şi miercuri, 16 martie seara la ora 18.00, va fi săvărşit canonul sfîntului Andrei Criteanul la Biserica sfîntului Duh din Clamart.

În duminica a doua a sfîntului Post, 26 marite, la ora 18.00 va avea loc privegherea şi la 27 martie, ora 9.00 — Acatistul Patimilor Mîntuitorului şi va fi săvîrşită Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare.

Adresa bisericii Sf. Duh din Clamart: 83 rue du Moulin de Pierre, 92140 Clamart.

Comentarii

Related Post

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *