(Română) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh…»
(Română) 20 decembrie 2019: Lecția de spiritualitate ortodoxă La Centrul Spiritual Ortodox Rus din Paris
(Română) Vineri, 20 decembrie 2019, în cadrul cursului anual de Spritualitate Ortodoxa, va avea loc lecția cu tema: „Chipul cuviusului Paisie de la Neamț în operele arhimandritului Andronic Popovici”.
(Română) Predica Dregătorului bogat din duminica XXX după Cincizecime.
(Română) Iubiți părinți, frați și surori, aceste cuvinte ale Apostolului Pavel, adresate Efesenilor au fost scrise într-un context catehetic, prin care apostolul lămurea cum cei ce erau în întuneric și în umbra morții au văzut Lumina și cum cei cuprinși de multe păcate erau chemați la sfințenie. Apostolul
(Română) Predica în duminica a XXIV-a după Cincizecime.
(Română) Iubiți frați și surori, în ziua de astăzi am ascultat Apostolul care ne arată importanța chemării de a sluji în prezența lui Dumnezeu, de a sluji în dragoste și credință.
Состоялось первое заседание Синода Патриаршего Экзархата Западной Европы
4 декабря 2019 года, в праздник Введения (Входа) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии, в здании Корсунского епархиального управления в Париже под председательством Патриаршего Экзарха Западной Европы митрополита Корсунского и Западноевропейского Антония состоялось первое заседание Синода Патриаршего Экзархата Западной Европы.
В праздник Введения Пресвятой Богородицы во Храм архиереи Западноевропейского Экзархата совершили Божественную литургию в Свято-Троицком соборе в Париже
4 декабря 2019 года – великий двунадесятый праздник Введения (Входа) во храм Пресвятой Владычицы нашей Богородицы и Приснодевы Марии.
(Română) Predica în duminica a XXIII-a după Cincizecime. Nebunia bogatului.
(Română) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. „Căci El (Hristos) este pacea noastră, El care a făcut din cele două — una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea” (Ef. 2.14-15).
(Română) La 19 noiembrie va avea loc lecția : Rezistența fraților de la mănăstirea Noul-Neamț secularizării din secolul al XIX-lea
(Română) Vineri, 29 noiembrie 2019, la ora 19.00, cursul de Spiritualitate Ortodoxă continuă cu prezentarea și discutarea temei: Rezistența fraților de la mănăstirea Noul-Neamț secularizării din secolul al XIX-lea.
(Română) Hramul Comunității ortodoxe moldovenești de la Paris
(Română) Duminică, 24 noiembrie 2019, Comunitatea ortodoxă a cuviosului Paisie de la Paris a sărbătorit hramul comunității.
Поклонение поясу Пресвятой Богородицы 7 декабря 2019
Поклонение поясу Пресвятой Богородицы 7 декабря 2019 — В субботу 7 декабря 2019 г. и В ДЕНЬ ПАМЯТИ свят. великомученицы Екатерины – ПОКЛОНЕНИЕ её мощам в местечке Ste – Catherine -de- Fierboisв
по благословению Высокопреосвященнейшего Антония , митрополита Корсунского и Западно- Европейского .
(Română) Comunitatea ortodoxă moldovenească de la Paris vă invită la hram: 24 noiembrie 2019
(Română) Duminică, 24 noiembrie 2019, Comunitatea ortodoxă moldovenească a Sf. Paisie Velicicovschi din Paris vă invită pe toți la Sfânta Liturghie de sărbătoare, cu ocazia hramului comunității.
Противостояние вызовам секуляризации в XIX-ХХI веке братией Ново-Нямецкого монастыря
«Вызовы Православию в ХХI веке и ответы на них». Так звучит тема нашей конференции. В контексте этой темы, будет интересно рассмотреть противостояние секуляризации в XIX — ХХI веке братией Ново-Нямецкого монастыря.