Sinaxa întîistătătorilor Bisericii Ortodoxe a avut loc la Chambésy

La invitația Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale a avut loc la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy-Geneva, în perioada 21-28 ianuarie 2016.

Sinaxă = Nume dat adunărilor primilor creștini.

Au participat la acest Sobor următorii primaţi :

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu
Patriarhul Teodor al Alexandriei
Patriarhul Teofil al Ierusalimului 
Patriarhul Kirill al Moscovei
Patriarhul Irineu al Serbiei
Patriarhul Daniel al României
Patriarhul Neofit al Bulgariei
Patriarhul Ilie al Georgiei
Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului
Arhiepiscopul Anastasios al Albaniei
Arhiepiscopul Rastislav al Cehiei și Slovaciei

Nu au avut posibilitate să participe la acest eveniment : Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei și Mitropolitul Sava al Varșoviei și Poloniei, din motive de sănătate, și Arhiepiscopul Ieronimos al Atenei şi Greciei, din motive personale. Cu toate acestea, toţi trei au fost reprezentaţi de către delegații oficiale ale bisericilor lor.

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit pentru a finaliza textele destinate Marelui şi Sfântului Sinod. În cadrul sinaxei, toţi cei prezenţi au participat duminică, 24 ianuarie, la Sfânta Liturghie, care a fost celebrată în Sfânta Biserică Stavropighială (Mănăstire sau biserică care depinde direct de patriarhie) Sfîntul Pavel.

În timpul sinaxei, primaţii şi-au exprimat decizia de a convoca Sfântul și Marele Consiliu, preconizat să aibă loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 — 27 iunie 2016. În susţinerea acestei hotărîri, Întâistătătorii cheamă, cu smerenie, harul şi binecuvântarea Preasfintei Treimi şi solicită rugăciunile stăruitoare ale pleromei Bisericii, ale clericilor şi laicilor, pentru perioada rămasă până la Sfântul şi Marele Sinod, precum şi pe durata lucrărilor acestuia.

Temele aprobate oficial pentru examinare și adoptare la Marele şi Sfîntul Sinod sunt: misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, diaspora ortodoxă, autonomia și modalitatea de a o proclama, taina căsătoriei și impedimentele sale, importanța postului și practicarea lui astăzi, precum și relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Prin decizia primaţilor, toate documentele aprobate vor fi făcute publice.

Primaţii au discutat de asemenea şi au definit înființarea unui secretariat pan-ortodox, regulamentul intern al Consiliului, participarea observatorilor eterotodocşi la sesiunile de inceperea și închierea lucrărilor, precum și costurile bugetare necesare pentru Sinod.

În plus, primaţii şi-au exprimat sprijinul pentru creștinii persecutați în Orientul Mijlociu și preocuparea lor constantă pentru doi mitropoliţi, şi anume Paul Yazigi a Patriarhiei Antiohiei și Gregorios Yohanna Ibrahim a Arhiepiscopiei Siriene, care au fost răpiți.

Discuțiile Sinaxei s-au încheiat miercuri seara, 27 ianuarie 2016, cu discursul Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice.

Traducere din franceză: Sosanna Burduja

Sursa: http://orthodoxie.com/

Comentarii

Related Post

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *