(Română) Sâmbătă, 15 octombrie 2022: pelerinaj la Saint-Nicolas de Port

(Română) Sâmbătă, 15 octombrie 2022, Centrul de pelerinaje al Eparhiei Corsunului în Franţa, cu binecuvântarea mitropolitului Antonie, Exarhul Patriarhal al Corsunului și a Europei Occidentale, vă invită la un pelerinaj la biserica St.-Nicolas de Port (18 rue Anatole France St.-Nicolas de Port 54000, 12 km de la Nancy).

(Română) 9 octombrie: Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Porfirie al Serbiei la Paris și inaugurarea episcopului Iustin al Eparhiei Europei de Vest

(Română) Solemnitățile cu ocazia instalării ÎPS Iustin, nou-alesul Episcop al Europei de Vest al Bisericii Ortodoxe Sârbe, vor avea loc la Biserica Sfântul Sava din Paris (23 rue du Sim-plon, 75018 Paris). Sâmbătă, 8 octombrie 2022, la ora 17.00, la Biserica Sfântul Sava din Paris: va avea loc întâmpinarea solemnă a Preasfințitului Părinte, Patriarhul Serbiei Porfirie și celebrarea oficiului vecerniei.

(Română) PROGRAMUL SLUJBELOR REGULATE LA BISERICA SFÂNTULUI NICOLAE ȘI A SFÂNTULUI ALEXIE DIN UGINE

(Română) În Biserica Sfinților Nicolae și Alexie din Ugine vor fi săvârșite sfintele slujbe ortodoxe în mod regulat. Următoarea Sfântă Liturghie este preconizată pomenirii sfântului dreptului Alexie de Ugine și vq fi oficiată la 16 septembrie, ora 18.00 — Privegherea și sâmbătă, 17 septembrie, ora 9.30 — Acatistul, Ceasurile și Sfânta Liturghie.

(Română) Mesaj de felicitare din partea Comunităților ortodoxe moldovenești din eparhia Corsunului adresat Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul aniversării jubileului de șaptezeci de ani

(Română) Joi, 18 august 2022, cu ocazia aniversării jubileului de 70 de ani a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, adresăm un mesaj de felicitare Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova.

(Română) A trecut la cele veşnice Arhimandritul Gherasim Cireș, viețuitor al Mănăstirii Noul Neamț (Chițcani)

(Română) Luni, 4 iulie a trecut la cele veşnice Arhimandritul Gherasim (Cireș), viețuitor al Mănăstirii Noul Neamț (Chițcani). Părintele Gherasim a văzut lumina zilei în îndepărtatul an 1931, în s. Mingir, r. Hîncești. Era cunoscut în toată Moldova drept un fierbinte rugător și vrednic slujitor al obștii monahale de la Noul Neamț.