Focul Haric a pogorât la Ierusalim!

Prin bunăvoința lui Dumnezeu și în acest an Focul Haric a pogorât în Biserica Învierii din Ierusalim.

La ceremonia de preluare a sfințeniei, alături de nenumărați slujitori și credincioși ortodocși din toată lumea, a fost prezentă și o delegație în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.

Precizăm că mii de pelerini aflați la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Ierusalim au primit Lumina Sfântă astăzi, 19 aprilie 2014, la orele 14:31.

Reamintim cititorilor noștri că această mare sfințenie va fi adusă la Chișinău, între orele 20.00 și 21.00, în scuarul Catedralei Mitropolitane, de unde va fi împărțită de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova slujitorilor și credincioșilor.

Sursa: mitropolia.md

Comentarii

Related Post