Publicăm aici un mesaj adresat preotului, venit de la o enoriaşă care caută un sfat şi o soluţie la problema apărută în căsnicie : soţul şi-a pierdut încrederea în ortodoxie şi doreşte să adere la catolicism. Aş vrea să-l pot opri, dar nu-mi reuşeşte, ce să fac ?!
Bună ziua, parinte Iosif,
Cer scuze de deranj. Dar într-adevar simt necesitatea de a comunica, de a primi un sfat. Soţul meu (sîntem doar înscrişi, nu am reuşit să ne cununăm) şi-a pierdut încrederea în religia noastră şi doreşte să adere la catolicism. Încearcă să mă convingă şi pe mine… O asemenea decizie însă pentru mine e ceva groaznic… Aş vrea să-l pot opri, dar nu reuşesc nicidecum… Îmi aduce argumente, motivări : că preoţii la noi sînt corupţi, businessmeni etc; ce fel de casă a Domnului este, dacă li se permite unor astfel de persoane să o conducă… ; de ce preoţii nu ajută persoanele aflate într-o situaţie mai anevoiasă, aşa cum fac catolicii; de ce în bisericile noastre nu se pun scaune, condiţionere, microfon, cum este la catolici, ca omului să-i fie plăcut să stea la slujbă, să se concentreze la ce se spune…, nu ca peste puţin timp să ţi se facă rău de la căldură şi să nu mai poţi de dureri de picioare, în special valabil pentru persoanele în vîrstă; de ce sîntem conduşi de către patriarhul Rusiei, care niciodată n-a intervenit pentru a opri vreun conflict, în special cel din Transnistria, toţi sîntem fraţi, de aceeaşi credinţă… Unde s-a văzut să lupte catolic cu catolic, cum la noi?… De ce la noi, dacă femeia intră în biserică în pantaloni sau fără broboadă (cazuri mai multe sînt pe la ţară), e dată afară ?!…. E casa Domnului, oricare trebuie primit, nu contează fizicul, dar omul venit cu sufletul, biserica ar trebui să fie deschisă pentru toţi… Ceea ce nu se întâmplă în România de exemplu, chiar dacă deţin aceeaşi credinţă… Chiar şi eu personal am avut aşa o situaţie : când mă aflam în ţară, lucram învăţătoare la ciclul primar ; am mers cu clasa întâi în vizită la o mănăstire, le-am explicat copiilor cum să se comporte, dar ca copiii, mai discutau între ei şi o călugăriţă când s-a răstit la ei odată – sînteţi în casa Domnului, dacă veţi mai face gălăgie, veţi fi daţi afară… Am rămas tocmai şi eu uimită…. În loc să-i ia cu binişorul, să le explice, ca să le trezească dragostea….dar aşa… Însăşi taxele acestea puse la botez, cununie…etc., de ce ar trebui să fie, parcă ai cumpăra binecuvîntarea Domnului… Iisus parcă distrugea tot cînd a intrat în Templu şi a văzut toate vînzările ce se efectuau în casa Domnului, a spus că aici nu e piaţă… De ce la catolici cînd este o cununie etc. banii se pun în plic, după dorinţă, posibilitate…. De ce la noi cînd are loc înmormîntarea, în loc să-ţi iei rămas bun de la răposat, tu trebuie să-ţi baţi capul şi să alergi pentru a reuşi să cumperi pomene, produse pentru praznic, să aduci şi să duci preotul cu maşina…. Nici pe drum preotul deja nu mai însoţeşte mortul, uneori nici la cimitir nu merge. Chiar şi la cîţiva morţi se ridică odată pentru a pecetlui mormintele…. Pe cînd la catolici nu există…. Eu am studiat în România, mergeam la biserică acolo şi să ştiţi cu căldură eşti primit în biserică, chiar şi la o discuţie, cu atîta căldură şi răbare, calmitate te ascultă, te îndrumează…
Ce să fac? Cum să-l conving pe soţul meu să nu facă acest pas???? Ce argumente să-i dau…. El motivează că se simte cu sufletul împăcat cînd intră într-o biserică catolică…. Ajutaţi-mă, va rog!!!!!! Ii lămuresc că nu toţi preoţii sînt aşa, că principalul e credinţa din sulet.
…El îmi motivează că credinţa din suflet la el rămîne tot aceeaşi, că tot în acelaşi Dumnezeu crede… Că noi, influenţaţi de ruşi, n-am avut posibilitatea de a alege între religii… Dar acum, avînd posibilitatea, vrea să dea un viitor mai bun familiei…. A şi discutat deja şi cu un preot catolic, care nu încearcă să-l atragă, dar dimpotrivă i-a spus că el nu poate asigura că catolicismul e credinţa cea adevărată, nimeni nu ştie care e cea dreaptă, să decidă singur… Ce ma sfătuiţi? Ma doare sufletul şi nu-mi găsesc locul…. Cer scuze încă o dată…. O seară bună!
Dragă Viorica, bună seara,
Mulţumesc foarte mult pentru scrisoare şi întrebări. Temele abordate în această scrisoare sunt dureroase nu numai pentru familia D-stră, pentru soţul D-stră, dar şi pentu toți cei ce privesc la viitorul Bisericii. Mă bucur că vă preocupă aceste probleme și că le propuneți în discuție. E greu să dau răspuns la toate întrebările și să asigur că toate se vor schimba radical şi în sufletele noastre, și în bisericile ortodoxe, și în societatea creștină. Situația preoțimii și în general a clerului este complicată. În majoritate, preoții încearcă să dea un exemplu demn de urmat, dar… Este un proverb grăitor în acest sens : „Nu este pădure fără uscături”. Dacă chiar numărul unor păcate vizibile la prersoanele eccleziastice atrage atenția publicului, aceasta dă dovadă că preotul şi nu numai, fiecare creştin trebuie să fie ca o făclie. Şi mulţi necredincioşi învinovăţesc creştinismul că nu este o credinţă adevărată. Pot răspunde cu spusele sfîntului Ierarh Ignatie Breanceaninov : „Creştinismul este destoinic, creştinii sînt nevrednici”.
La întrebarea legată de taxe şi bani pentru trebuință, pot spune cu siguranță că ea nu e globală. Chiar şi la biserici unde sînt taxe, după cîte cunosc, ea nu este impusă obligatoriu pentru toți. Sper că orice preot poate să hotărască săvîrşirea tainelor şi a slujbelor în mod gratis, dacă pesoana este în dificultate economică. La multe biserici ortodoxe nici nu există taxe pentru trebuinţă. De exemplu în Franța taxă nu este. Fiecare jertfeşte pentru biserică sau comunitate în măsura posibilităților. (De fapt acesta a fost motivul pentru care o familie a refuzat să boteze copilul la comunitatea noastră, pentru că avea dorința să știe cu precizie cât trebuie să achite la preot, şi cum eu nu i-am dat acest răspuns, femeia n-a mai revenit. Practică aceasta cu regret este foarte răspândită şi în orașele din Moldova. Sună pe la biserici şi află prețul. Din informația furnizată, persoana selectează varianta optimală și revine. Acest fapt din punct de vedere teologic este strigător la cer, deoarece persoanele nu încearcă să se apropie cu credință de sfintele taine cele înfricoșate, dar din poziţia clientului care caută marfa cea mai ieftină și bună. „Vai de ticăloșia noastră!” – s-ar exprima părinții cei din vechime). În acelaşi timp, îngeleg durerea creştinilor care se ciocnesc cu indifirența şi lăcomia slujitorilor sfintelor altare. Ar fi bine de ştiut că este arhiereul la care se poate de adresat în acest caz. Sper că el va lua apărarea persoanei aflate în dificultate.
Cu scaune, condiționer, microfoane sînt de acord. Dacă e posibil de a le instala în biserici, e foarte bine. Şi ştiu că la multe biserici aşa ceva există. Chiar pe Muntele Athos, în toate bisericile sunt străni (scaune în care şed cîntăreţii şi călugării în timpul slujbei). Cred că acesta nu este motivul de a schimba ortodoxia pe catolicism.
Întrebarea jurisdictiillor e mai adîncă. Dependenţa canonică de vreun patriarhat este necesară pentru a avea legătura euharistică cu întreaga ortodoxie. Sînt două viziuni în ceea ce priveşte crearea unei noi Biserci, precum şi dăruirea autocefaliei (independenţei maxime). Grecii, Patriarhia Constatinopolui susţine că numai Biserica Ecumenică, adică Patriarhatul de la Fanar poate să aibă acest drept de a transmite tomosul de autocefalie. Biserica Rusă insistă că fiecare Biserică mamă are acest drept. Din toate aceste reiese că fiecare Biserică locală are o perspectivă, şi în viziunea rusească, și în cea grecească. De fapt, majoritatea Bisericilor Autocefale surori au dobândit independența în ultiimii o sută de ani, altele există deja de mai demult, dar totuşi au dobîndit-o de la Bisericile deja existente.
Întrebarea cununiei este mai gravă. Ar fi bine să vă concentraţi pe rezolvarea ei cît mai urgent posibil. Nu intru în detalii, dar sper că le cunoașteți și că soțul nu este împotrivă. Canoanele Bisericii interzic cu strictețe viața conjugălă fără confirmarea oficială, fie pe cale bisericească, fie pe cale civilă.
Ținuta (îmbrăcămintea) în biserici și chiar în timpul rugăciunii în alte locuri (acasă, în ospeție la trebuințe : sfințiri, înmormăntări, etc) trebuie să corespundă cu starea lăuntrică. Nu poate o persoană care este îmbrăcată sexi (bărbat sau femeie) să se concentreze la rugăciune şi chiar dacă o face, să nu smintească pe cei din jur. Îmbrăcămintea modestă, curată și potrivită stării de umilință trebuie să fie aleasă atunci când dorim să venim în locașul Domnului. Mult depinde de localitate şi tradiție care există în parohia dată. Totuşi sper că omul smerit va găsi o haină potrivită pentru rugăciunea comună.
În ceea ce priveşte înmormântarea, aici e mai simplu. Fiecare își îngroapă morții săi (rudele, prietenii, cunoscuţii) după cum singur înțelege şi orientindu-se după tradiţiile şi obiceiurile satului (locului). Eu am slujit în zeci de localități din Moldova şi nici într-un loc n-am găsit o tradiţie identică. Făcând diferite rînduieli, oameni încearcă să potolească durerea şi mîhnirea despărtiirii cu cel răposat. Aşa că nu e bine şi nu este voie să-i judecăm pentru aceasta. Uneori aceste lucruri depăşesc raportul creştinesc față de cel răposat şi apucă pe o cale lunecată, între mistică şi ocultism, însă preoții şi oamenii de biserică trebuie să dea explicații şi să oprească acest pericol. Totuşi sper că şi sub plapuma acestor rînduieli exterioare persistă rugăciunea adîncă pentru cel răposat și milostenia, care de fapt, sunt mijloace unice indespensabile, folositoare și mântuitoare.
Domnul să vă ajute în toate cele ce le faceți şi vă doresc curajul să puteți rezolva problemele propuse în comunitatea și în parohia D-stră.
Dacă aveţi alte întrebări voi fi de acord să le discut.
Ieromonah Iosif
