În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh. Pilda talenților, Evanghelia despre răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe Cruce, citirea apostolică despre noua creatură, despre puterea lui Dumnezeu, care se manifestă în neputință ne-au fost prose astăzi de Biserică pentru ascultare și reflectare.
Duminică a avut loc Sfânta Liturghie la Comunitatea moldovenească din Paris
Duminică, 17 septembrie 2017, a fost săvârșită prima Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie după vacanță la Comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris.
Predică în duminica a 15-a după Cincizecime
În numele Tatălui și Fiului și Sfintului Duh. „Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?” (Mt. 22. 36)
La Bose a avut loc cea de-a XXV-a ediție a Conferinței internaționale de spiritualitate ortodoxă
În perioada 6-9 septembrie 2017, în mănăstirea Schimbării la Față din Bose (Italia) a avut loc ce-a de-a XXV ediție a Conferinței internaționale de spiritualitate ortodoxă, dedicată temei „Darul ospitalității”.
Predică în duminica a 14-a după Cincizecime
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh. Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre. (2 Cor 1. 21-22).
Pelerinaj la Biserica Notre-Dame din Longpont-sur-Orge (Essonne) – 23 septembrie 2017
Sâmbătă, 23 septembrie 2017, cu binecuvântarea episcopului Nestor de Corsun (Patriarhia Moscovei), va avea loc un pelerinaj la Biserica Notre-Dame din Longpont-sur-Orge (Essonne).
Moaștele Sfântului Teofan Zăvorâtul vor fi aduse în Bisericile Eparhiei Corsunului din Franța
În perioada 12 septembrie – 2 octombrie 2017, cu binecuvântarea Sanctității Sale Chiril, patriarhul Moscovei și a Întregii Rusii, vor fi aduse moaștele Sfântului Teofan Zăvorâtul și icoana Maicii Domnului, pe care el o venera, în cadrul bisericilor Eparhiei Corsunului din Franța.
Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie de la Neamţ la Paris
În perioada Postului Mare pînă la vacanța de vară Slujbele vor avea loc la Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie de la Neamț la Paris, la Biserica Sfîntului Duh din Clamart, astfel…
Biserica Sfântului Leu și Gilles din Paris (moaștele Sf. Elena)
Biserica Sfântului Leu și Gilles din Paris (moaștele Sf. Elena) Adresa : 92, rue St Denis (m. Etienne Marcel) Acatistul Sfântului Constantin și a Sfintei Elena este citit în fiecare vineri, începând cu ora 16.00 : 1 septembrie 2017 – 29 iunie 2018. VINERI, 17 NOIEMBRIE, ORA 17.00 – celebrarea Continuă lectura
Sfânta Liturghie la Biserica Sfântului din Clamart cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2017
În perioada 16 – 17 septembrie se desfășoară Zilele Europene ale Patrimoniului. Cu această ocazie, deoarece Casa lui N. Berdiaev face parte din lista obiectelor de Patrimoniu European, la Biserica Sfântului Duh din Clamart va fin organizat un program special.