În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. „Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat. Vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat. Înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat…”
Acatistul cuviosului părintelui nostru Paisie de la Neamţ
O, preaminunate alesule al lui Hristos, mare stareţ, preacuvioase părintele nostru Paisie, în zilele vieţii tale pământeşti pe mulţi la calea mântuirii i-ai povăţuit şi cu înţelepciune spre Împărăţia Cerurilor i-ai ridicat, şi tuturor ai fost părinte blând şi iubitor.
Rugăciunea, meditația și contemplarea: asemănări și diferențe
Prezentarea dedicată rugăciunii, meditației și contemplării sa făcut în cadrul conferenței despre ortodoxie. Aceasta conferenta ajunsă la a treia ediție este organizată la mănăstirea din Taizé, France. Toate prezentărilor despre rugăciune au fost reflectate prin prisma ortodoxiei.
Predica de ziua Sfinților Îngeri și Arhangheli
În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, „Mărimu-vă pe voi arhangheli și îngeri, și toată oastea cea cerească, heruvimi și serafimi care slăviți pe Domnul” Lauda sărbătorii.
(Foto) Comunitatea ortodoxă moldovenească de la Paris și-a marcat ziua hramului
Duminică, 18 noiembrie 2018, Comunitatea ortodoxă moldovenească de la Paris s-a adunat de la mic până la mare la Biserica Notre Dame de Liesse pentru a marca ziua de pomenire a cuviosului Paisie de la Neamț.
Predica la sărbătoarea Sfântului Paisie de la Neamț
„Bucură-te, Paisie, cel ce ai renăscut în țara noastră duhovnicia” – pripeala de la acatistul Cuviosului Paisie de la Neamț.
Colocviu dedicat filosofului rus Nicolae Berdiaev la Clamart
La 24 și 25 noiembrie 2018, în regiunea pariziană va avea loc un colocviu cu genericul: Nicolae Berdiaev (1874-1948), un filosof rus la Clamart.
Predica din duminica a 24-a după Cincizecime
Iubiți părinți, frați și surori, ca de obicei doresc să atragem atenția la Apostolul zilei de astăzi. Acesta începe cu cuvintele „Căci El (Hristos) este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii.
La 18 noiembrie 2018, comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris vă invită pe toiţi la hram
Duminică, 18 noiembrie, Comunitatea ortodoxă moldovenească a cuviosului Paisie din Paris va marca ziua hramului, sărbătoarea în cinstea cuviosului Paisie de la Neamț.
Reprezentarea imaginii sfințeniei pe ecran
Cinematografia a deschis o nouă eră. Dacă scrierea a creat culturi întregi, cinematografia a buleversat întreaga percepție a lumii. În prezent, filmul a înlocuit cartea și imaginea, iar tehnologiile digitale au avansat și mai mult omenirea spre epoca transferului de informații, în luminozitatea imaginii și semantica acesteia.
Participanții la Festivalul de Film Filantropic „Îngerul de lumină” s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie desfășurată la Lavra Serghiev Posad
La 6 noiembrie, în ziua prăznuirii sfintei icoane a Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necășiți”, în biserica sf. Zosima și Savvati de Solovki de la Lavra Serghiev Posad participanții și oaspeții festivalului „Îngerul de lumină” s-au adunat și participat la slujba divină.
Laureații Festivalului Filantropic International de Film „Îngerul de lumină” desfășurat la Moscova
La 7 noiembrie 2018, în cinematograful „Octombrie” al rețelei „Karo” s-a încheiat cea de-a XV-a ediție a Festivalului Filantropic International de Film „Îngerul de lumină”, care se desfășoară în mod tradițional în timpul vacanței școlare și a sărbătorii Zilei Unității Naționale, și este dedicat celebrării sărbătorii Icoanei Maicii Domnuluide Kazani.