În numele Tatălui și Fiului și Sfintului Duh.
„Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?” (Mt. 22. 36)
Cu așa o întrebare s-a adresat un tânăr învățat către Domnul Iisus. Domnul Iisus îi răspunde clar: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (36-40). Din punctul nostru de vedere, putem spune că pe aceste două porunci se zidește toată viața creștinească.
În acest context, putem adăuga că în pericopa Evanghelică se arată un alt aspect. Hristos pune el deja întrebări: „Ce părere aveți despre Hristos? Al cui Fiu este?” (42) Pe marginea acestor întrebări se desfășoară o adevarată discuție teologică. O discuție care își lasă amprentele asupra fiecăruia dintre noi. Noi vedem că întrebările care au fost puse de tânărul cărturar și de Hristos rămân actuale. De ce? De multe ori și noi ne întrebăm: „Ce este mai important a săvârși, care este cea mai importantă poruncă”? După ce analizăm antent ceea ce savârșim, ori ceea ce se întâmplă în viața noastră, observăm că lucrurile cele mai importante uneori le trecem cu vederea și nu le dăm atenția cuvenită, ci le facem fără ca să ne punem întrebări : „De ce acest lucru sau altul se întâmplă cu mine, cu familia mea sau cu prietenii mei, sau cu țara mea, sau cu lumea întreagă? De ce suntem aici în Franța? De ce mii, milloane de popoare emigreaza?”
Evanghelia de astăzi ne arată ca trebuie să ne punem asemenea întrebări, așa cum a întrebat și acest tânăr. Hristos procedează la fel în discuția cu fariseii și saducheii. El pune întrebarea: „Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? – zicând: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. Deci dacă David Îl numeşte pe El Domn, cum este fiu al lui?” (44-45) Hristos, printr-o înțelepciune deosebită, prin întrebări dorește să-i îndrepte pe ei pe calea poruncilor Domnului, să-i îndrepte pe ei de la întunericul necunoștinței spre înțelegerea celor duhovnicești. Precum adesea și pe noi de altfel. El le atrage atenție că în Vechiul Testament deja a fost spus despre David, că Fiul Omului, Fiul lui David este Domn al lui. Logic ar fi, ca fariseii să răspundă: „Da, Hristos este Domn și Dumnezeu”, dar ei n-au răspuns nimic.
Această pildă ne îndeamnă și pe noi la o reflecție. Când ne apropiem de cele Sfinte, Dumnezeu ne descoperă prin unele întâmplări din viață sau prin unele persoane unele lucruri deosebit de importante, unele taine. Însă El face aceasta nu vizibil, clar și lămurit, dar prin semne, prin descoperiri. Dumnezeu face aceasta ca omul să nu-și piardă răsplata sa și ca omul singur să înțeleagă tainele Împărăției cerurilor. El nu-l forțează pe om, ci îi dă libertate: să înțeleagă, să tragă concluzii și să reacționeze conform deciziei sale.
Acest moment din Evanghelie ne mai arată cum trebuie să fie raportul nostru cu cei care depind de noi: copiii, învățăceii, soțul, soția. Să folosim și noi în educarea copiilor sau elevilor pilda dată de Hristos, săvârșind educația lor cu înțelepciune, astfel ca copilul singur să ajungă la răspunsul care este folositor și important pentru el. Să nu distrugem liberatetea celor care ne sunt încredințați, cum Dumnezeu n-a distrus libertatea contemporanilor săi și nu distruge liberatatea noastră a tuturor. Căci persoana trebuie singură să hotărască prin liberă voință unirea cu binele, descoperirea adevărului. Așa o înțelegere poate sa aibă loc numai atunci cînd omul deschide inima sa ca să fie luminat de Duhul Sfînt.
Deci ajungem la concluzia că Dumnezeu dorește ca noi să-L iubim nu prin forță, nu din nevoie sau la o încercare, ispită, boală, etc., dar prin libertatea noastră. Punând întrebări importante legate de viață și rostul ei, să observăm mâna lui Dumnezeu în viața noastră. Atunci când vom înțelege aceasta, va da Dumnezeu și viața noastră se va lumina cu un har deosebit, fiindcă nu dorim să fim ca fariseii care au fost întunecați până la aceea că L-au dus pe Hristos la moarte, dar să fim luminați cum au fost luminați apostolii, prorocii, cum a fost luminat prorocul Moise căruia îi facem astăzi pomenire (fața lui după muntele Sinai strălucea ca soarele, astfel încât el nu putea să iasă la popor fără ca să o acopere).
Pentru rugăciunile lor, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin.
Ieromonah Iosif Pavlinciuc
