Predică la duminica a cincea după Cincizecime

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori, în duminica a cincea după Cincizecime am auzit Evanghelia de la Matei despre vindecarea a doi demonizați din ținutul Gadarenilor. Ei erau atât de „cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea” (Mt. 8.28). Această povestire ne vorbește despre puterea lui Dumnezeu Care poate stăpâni duhurile întunericului. Să vedem ce s-a petrecut, și să înțelegem mesajul acestei Evanghelii. Conținutul acestei povestiri ne dezvăluie mai multe detalii legate de lucrarea mântuitoare a lui Hristos și putem vedea simbolurile care au fost utilizate de El. Mântuitorul nu numai că îi vindecă pe acești demonizați, dar face și lucruri semnificative, și, anume, permite demonilor să intre în turma de porci, îi provoacă pe gadareni, pleacă în „cetate sa” (Mt. 9.1) fără a da un verdict acestor locuitori.

Aici apar mai multe întrebări: cum de a permis Mântuitorul diavolilor să intre în turma de porci? De ce poporul din ținutul Gadarenilor „L-au rugat să treacă din hotarele lor” (Mt. 8.34)? De ce Mântuitorul nu i-a pedepsit? Ca să dăm răspuns trebuie să înțelegem sensul celor petrecute, trebuie să observăm lucrarea lui Hristos.

În Vechiul Testament lumea și toate vietățile erau împărțită în curate și necurate. Porcii făceau parte din animalele necurate. Mântuitorul, săvârșind acest gest, a arătat că diavolul și toată lucrarea lui este de partea celor necurate și, acolo unde se sălășluiește, totul se distruge și ritmul normal al vieții se întrerupe. El a arătat că noi, oamenii, nu trebuie să ne apropiem de ceea ce ne spurcă, mai ales din punct de vedere duhovnicesc. Ne spurcă păcatul și anume păcatele devin distrugătoare și ne aruncă de pe țărm în mare și piere totul.

Acum să înțelegem de ce poporul nu L-a primit în cetate. De ce ei nu s-au bucurat văzând pe îndrăciți vindecați? De ce s-au mâhnit și s-au tulburat? Această comportare a gadarenilor ne înspăimântă, căci de multe ori ne regăsim și noi în această stare de împietrire a inimii, de orbire duhovnicească. Intervenția lui Dumnezeu în viața oamenilor, și a omenirii întregi, poate să ne înspăimânte, poate să ne schimbe, poate da ne bucure, dar poate provoca nedorirea acceptării voii lui Dumnezeu.

Locuitorii ținutului Gadara s-au înspăimântat de lucrarea lui Dumnezeu, dar nu pentru a se corecta. Ei s-au întristat și regretau că averea lor s-a risipit. Ei știau că creșterea porcilor nu era admisă, știau că fac nu după voia lui Dumnezeu și totuși continuau acest lucru. Nu averea a fost interzisă, ci averea nedreaptă este condamnată. Gadarenii au fost invitați să înceteze a săvârși lucruri nepermise de legea lui Moise, însă păcatul fiind atrăgător, oamenii era gată chiar să-L alunge pe Dumnezeu din mijlocul lor. Ei au preferat să rămână în mocirla și noroiul păcatului decât să renunțe și să meargă pe calea adevărului și al luminii. Aceasta observăm și la noi. De multe ori noi nu suntem gata să rupem cu o slăbiciune sau o patimă din viața noastră și suntem gata să renunțăm chiar la voia lui Dumnezeu decât să spunem „Nu” păcatului.

În comportamentul gadarenilor vedem apogeul căderii duhovnicești. Lăcomia, avuția nedreaptă, mândria întunecă ochii duhovnicești. Omul nu mai vede lucrarea lui Dumnezeu în viața sa. Și chiar prezența lui Hristos n-a putut să vindece de acest întuneric, de această orbire duhovnicească.

Apoi unde-i minunea? Minunea s-a arătat în vindecarea acestor îndrăciți. Ei, din cumpliți sau făcut blânzi; din agresivi, cuminți; din posedați, liberi. Cei ce se considerau avuți, sănătoși, treji au rămas cu nimic, au rămas fără binecuvântare. „Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33.10)

Să ne rugăm la Sfânta Liturghia aceasta, ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune și pricepere ca să vedem lucrarea Lui în viața noastră.

Să fim luminați la minte și lumina lui Hristos să ne călăuzească ca să putem cânta cu o inimă și o gură: „Am văzut lumina cea adevărată, Am primit Duhul cel ceresc, Am aflat credința cea adevărată Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, Că aceasta ne-a mântuit pre noi.” Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Comentarii

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *