Ziua uşilor deschise la Institutul de teologie ortodox Sfântul Serghie din Paris, 4 iunie 2011

Institutul ortodox Sfântul Serghie din Paris propune o zi a uşilor deschise pentru data de 4 iunie 2011. Astfel sâmbătă, începând cu ora 13.00 veţi avea posibilitate să gustaţi din bucate ortodoxe, să descoperiţi diverse produse ale meşterilor ortodocşi, şi cel mai important să vă faceţi cunoscuţi cu sistemul învăţămintului teologic al acestei instituţii…

Următoarea slujbă la biserica Sfinţilor noi martiri şi mărturisitori (Vanves) – sâmbăta lui Lazăr, 16 aprilie 2011

Dragi prieteni, iubiți frați și surori,
Suntem la sfârșitul Postului Mare. Dumnezeu ne-a ajutat să parcurgem această perioadă de înfrânare, reținere și rugăciune în pace și liniște. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerele Lui.
În sâmbăta lui Lazăr slujba se va începe ca de obicei la ora 8.30, săvârșindu-se acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Exarhatul Corsunului și a Europei Occidentale

Exarhatul Corsunului și a Europei Occidentale regrupează parohiile Patriarhiei Moscovei din Principatul Andora, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Regatul Spaniei, Italia, Principatul Lichtchenstein, Marele Ducat al Luxemburgului, Monaco, Regatul Țărilor de Jos, Republica Portugheză, Republica Franceză și Confederația Elvețiană. Din 30 mai 2019, cârmuitorul exarhatului Corsunului și a Europei Occidentale este ÎPS Antonie.