În duminica din 15 iunie 2014, Biserica Sfinților Împărati Constantin și Elena din Clamart a îmbrăcat straie de sărbătoare, marcând frumosul jubileu de 90 de ani de la fondare.
Sute de credincioși, veniți din diferite părți ale Franței, precum și din alte țări ale lumii, precum: Rusia, Anglia, Italia, Portugalia, Argentina etc., au participat la slujbă. A fost o sărbătoare foarte frumoasă.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost prezidată de către PS Nestor, episcop de Corsun, înconjurat de preoții și diaconii eparhiei: ieromonahul Iosif Pavlinciuc, parohul bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena, protoiereul Serghie Bosrkij, parohul bisericii Tuturor Sfinților din Lisabona, protodiaconul Nicoalai Rebinder și diaconul Alexandru Mastaler.
Răspusurile la strană au fost date de către corul comunității, condus de dirijorul Grigorie Mastaler.
După slujbă a avut loc o procesiune în jurul bisericii.
În cuvântul său de felicitare PS Nestor a mulțumit tuturor celor ce au contribuit la organizarea și pregătirea acestei sărbători, făcând totodată prezentarea cărții consacrate acestei parohii.
Printre oaspeții și invitații de onoare a fost și d-nul Alexandru Avdeev, Ambasadorul Rusiei la Vatican.
La sfârșit toți cei prezenți au participat la agapa festivă pregătită de enoriașii parohiei.
Iar după masă a avut loc vizionarea unui film dedicat vieții bisericești din Clamart sub protecția parohiei Sfinților Împărați Constantin și Elena.