Iubiți întru Domnul arhipăstori, cinstiți preoți și diaconi, iubitorilor de Dumnezeu monahi și monahii, dragi frați și surori!
Vă felicit cordial pe toți cu ocazia măreței și mântuitoarei sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Astăzi noi, la fel ca şi păstorii din Bethleem acum două mii de ani, ascultăm cu bucurie și smerenie glasul triumfător al îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2:14). Auzind aceste cuvinte minunate, inima noastră dobândește mângâiere și se face plină de recunoștință față de Creator. Însuși Dumnezeu Atotțiitorul, Dumnezeu tare și părinte al veacului ce va să fie (Is. 9:5) coboară la noi și se naște în lume om simplu. Se împlinește proorocia regelui-psalmist care a vestit în Duhul Sfânt: mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat; adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. (Ps. 84:11-12). Și iată, s-a săvârșit: Căci Prunc s-a născut nouă – un Fiu s-a dat nouă (Is. 9:5), ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (In. 3:16).
Pe parcursul istoriei sale, umanitatea L-a căutat intens pe Dumnezeu, tânguindu-se pentru comunicarea pierdută cu Creatorul său. Și ca răspuns la aceste eforturi, ca răspuns la inimile avântate și mâinile întinse spre cer Domnul Și-a arătat dragostea către neamul omenesc, El Însuși întinzându-ne mâna Sa mântuitoare. În Hristos Iisus, peste milenii îndelungate, în sfârșit s-au întrunit Dumnezeu și omul, și s-a unit cerescul cu pământescul, și s-au împlinit așteptările duhovnicești ale fiilor și fiicelor lui Adam.
Evenimentul Nașterii lui Hristos ne arată în același timp și o Taină, și o Revelație, pentru că gândul omului nu este în stare să perceapă până la capît cum Creatorul și Proniatorul Universului, Dumnezeul Nemărginit prin natura Sa pogoară în lumea noastră sfâșiată de păcat și se arată pe Sine în chipul unui Prunc neputincios, Născut în peștera unde păstorii și animalele se ascundeau de vremea neprielnică. Slava înălțată de către puterile cerești, propovăduită de înțelepții de la Răsărit și adeverită de către niște păstori simpli, acum este vestită în glas puternic în toate colțurile pământului. Toate acestea ne revelă profunzimea nepătrunsă a înțelepciunii lui Dumnezeu, ne face părtași la pronia mistică a Sfintei Treimi în lucrarea de mântuire a omului.
Noi astăzi știm: Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca să se mântuiască prin El lumea. (In 3:16-17). Și acum, fiind îndreptați din credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut şi apropiere, prin credință, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu, … căci iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă(Rom. 5:1-2; 5).
Să ne plecăm, deci, cu evlavie către modesta iesle în care stă Pruncul liniștit și blând. Să ne plecăm cu frică de Dumnezeu și cutremur, căci aici începe drumul pământesc al crucii Domnului Iisus, aici se face începutul mântuirii noastre. Să ne plecăm și, proslăvindu-L pe Fiul Născut al Părintelui Celui mai înainte de veci, să ne îndulcim de pacea negrăită și superioară oricărei rațiuni, care ne umple sufletele.
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” – iară și iară cântăm împreună cu cetele îngerești. Dragostea lui Dumnezeu arătată în Nașterea Mântuitorului le aduce oamenilor pacea cea adevărată. Această pace nu poate fi zdruncinată de greutățile vieții, de tulburări sociale, de neliniștea politică și chiar de conflictele armate, întrucât în pacea lui Hristos viețuiește mistic o așa forță duhovnicească care face să covârșească orice tristețe și năpastă pământească (Sfântul Ierarh Ignatie (Breanceaninov). Experiențe ascetice).
Dar cum se dobândește starea pașnică a sufletului? Cum poate fi dobândit acest dar duhovnicesc înalt? Sfinții părinți spun într-un gând despre aceasta: lucrarea păcii lui Hristos în om este un indice important al aflării omului în lumina poruncilor evanghelice. Însă peste toate acestea, ne învață mai marele Pavel, se cuvine să ne îmbrăcăm în dragoste, care este legătura desăvârșirii. Și atunci, spune Apostolul, pacea lui Dumnezeu, întru care am fost chemați, va stăpâni în inimile noastre (Col.3: 14-15).
Oameni ai bunăvoirii își caută Domnul – oameni care vor urma legii Sale, care vor vesti mântuirea celor apropiați și celor îndepărtați și vor vesti în lume bunătățile Celui ce ne-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată (1 Pt.2:9).
Să fim, deci, vrednici de această înaltă chemare. De aceea, preaslăvita Naștere a Domnului văzând săvârșindu-se în iesle, să lepădăm deșertăciunile mai mult decât lumea (condacul 8 al Acatistului Nașterii Domnului), să ne înălțăm cu gândul la cer, slăvindu-L pe Ziditorul a toate, să ne împărtășim bucuria Mântuitorului Întrupat cu cei din jur, cu cei care au nevoie de grijă, cei disperați sau aflați în situații grele.
Domnul să ne inspire pe toți în calea cu multe greutăți a vieții creștinești, ca și în continuare să se întărească în noi credința, să nu sece nădejdea și să se înmulțească dragostea; ca, intrând în bucuria luminatei sărbători a Nașterii Domnului, să vestim lumii neschimbat marea taină a credinței (1 Tim. 3:16), să ducem oamenilor mângâiere și binecuvântarea păcii lui Hristos. Amin.
