În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Iubiți părinți, frați și surori, vă felicit cu ovazia acestei sfinte duminici, a 25-a după Cincizecime și zi de pomenire Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. Sunt bucuros că din nou ne întâlnim și ne vedem fețele unul altuia. Este o binecuvântare a lui Dumnezeu să vezi fața aproapelui. Încercarea sau provocarea de care ne ciocnim este de a nu ne vedea, de a nu veni la slujbe și la rugăciunile comune, chiar dacă aceasta este pusă sub scopul măreț de a salva viețile oamenilor.
Ieri sărbătorind ziua hramului nostru, pomenirea cuviosului Paisie de la Neamț, noi l-am numit: „punte peste adâncul necredinției”. Într-adevăr, sfântul Paisie este un exemplu pentru noi, iar prin învățătura pe care el ne-o lăsat-o, de a studia operele sfinților părinți, ieșim din întunericul necredinței. El prin viața, opera și îndemnul său ne scoate din vălmășeala vieții acesteea zbuciumate și ne dă încredrea în ziua de mâine. Totul ce se întâmplă în viața noastră are un scop. Acest scop trebuie să-l descoperim, să-l înțelegem și să-l urmăm. Chiar atunci când unele lucruri ni se par lipsite de sens sau provocatoare trebuie să ne străduim să găsim partea cea bună și pozitivă.
În pericopa Evanghelică din aceasta duminica, vedem cum Mântuitorul de la întrebare banală a prezentat una din cele mai frumoase pilde ale Noului Testament, pilda Bunului Samaritean. În lucrările Sfinților părinți este dată o lămurire amănunțită și clară a acestei pilde. Ași dori să o reamintim și să ne adâncim puțin în aceste explicații. Să începem cu întrebarea pe care o pune tânărul venit la Hristos: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Lc. 10:25) Răspunsul la întrebare a fost tot o întrebarea: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” (Lc. 10:26) Cavântul tânărului i-a plăcut Mântuitorului, fiind laconic și just: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Lc. 10:27) Mântuitorul n-a făcut altceva decât a confirmat formularea tânărului: „Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.” (Lc. 10:28) Iar tânărul dorind să se îndreptățească, pune o întreabă ispititoare Mântuitorului: „Și cine este aproapele meu?” (Lc. 10:29) Această provocare pe care a făcut-o tânărul, această întrebare ipocrită a fost luată cu blândețe și chiar transformată într-o învățătură adâncă. Și tânărul și cei ce ascultau pe Mântuitorul și noi toți am avut de câștigat. Vedem că din vicleșugul acesta, sau nesinceritatea cu care s-a apropiat tânărul, Hristos a găsit un mijloc prin care să-i schimbe atitudinea, să-i întărească în credință pe cei ce-L ascultau.
Noi aflăm o învățătură adâncă, hristologică în povestirea aceasta. Prin parabolă ni se desfășoară toată lucrarea lui Dumnezeu față de omenire. Acest om căzut între tâlhari este simbolul omenirii căzute în tâlharii sufletești, diavolii. Ei după ce l-au dezbrăcat, l-au rănit și l-au lăsat aproape mort (Lc. 10:30). El ne mai având șanse ca singur să se mântuiască a fost salvat de Bunul Samaritean. Pentru mântuirea omenirii a fost pusă Legea Veche sau Testamentul Vechi, a fost pusă slujirea socială prezentată prin leviți, a fost pusă slujirea sacerdotală, pastorală. Însă ce se întâmplă? Levitul ca simbolul Legii, preotul ca reprezentantul activității pastorale a Vechiului Testament, trec pe alături (Lc. 10:32). Adică ei nu se îndură să caute să vindece omenirea, ei nu puteau dar nici nu prea vroiau să facă aceasta. Și atunci trece Bunul Samaritean, preînchipuind pe Mântuitorului Hristos și înfăptuiește mântuirea omenirii. Samariteanul se oprește, îl ia pe asinul său pe omul rănit, – ceea ce simbolizează Crucea -, și îl duce la o casă de oaspeți, care este simbolul Bisericii. Omenirea a fost salvată prin lucruri, gesturi concrete, a fost vindecată din rănile acestea a păcatului, prin Jertfă de pe Cruce, prin Sângele Mântuitorului.
Această pildă ne arată că și fiecare din noi se regăsește în omul rănit. Însă, fiecare poate și trebuie să fie și un Bun Samaritean. Prin pomenirea sfântului apostol Matei noi avem un exemplu practic al înfăptuirii acestei pilde. Vameșul Matei, aproape mort duhovnicește devine Apostol, chiar Evanghelist a lui Hristos. El fiind scos din prăpastia pierzării, din moartea duhovnicească, a predicat lumii întregi, – aflate în întunericul disperării și necredinței -, Lumina cea veșnică.
Fie ca cu rugăciunile acestui apostol și evanghelist și noi să fim propovăduitori și mărturisitori ai dragostei lui Hristos în lumea aceasta decăzută în noianul crizei, în mâinile tâlharilor duhovnicești. La fel cum tulburarea și pandemia aceasta vizibil ne afectează, așa și Cuvântul lui Dumnezeu să devină vizibil și lucrător în viața noastră. Să ne ajute Dumnezeu ca noi pe cei slabi și neputincioși să-i ajutăm și să ne facem vrednici de chemarea Lui. Amin.
Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)
Predică rostită la biserica cuviosului Paisie din Paris
