Predica din duminica a XVI-a după Cincizecime

În numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Iubiți părinți, frați și surori, în duminica de astăzi, a XVI-a după Cincizecime, după prăznuirea Înălțării Cinstitei Cruci a Domnului și pomenirea sfinților mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont, este citită pericopa evanghelică despre pilda talanților.

Această parabolă a fost prezentată în premieră de către Mântuitorul Hristos ucenicilor și apostolilor Săi. Ea însă își găsește referire la fiecare om, și chiar la fiecare popor, la toată omenirea.

În parabolă se vorbește despre un stăpân, care își împărtășește averea slugilor sale. Apoi, peste un timp, vine să ceară socoteală sau să ia înapoi ceea ce este al Său. Toți trei au întors stăpânului banii primiți. Primii doi slujitori au întors stăpînului cu izbândă, iar cel ce a primit un singur talent, l-a păstrat, fără să-l înmulțească. Pentu această nelucrare sau hăbarnicie, el a fost pedepsit și izgonit de stăpân „întru întunericul cel mai din afară„. (Mt. 25:30)

Pilda se bazează pe darul sau talantul primit de la Dumnezeu (talentum în latină, din greaca veche: τάλαντον înseamnă „scală, balanță”). Talant-ul avea o valoare de aproximativ 20.000 dolari, la valoarea banilor din 2004.[6] Acesta avea, de asemenea, valoarea de nouă ani de muncă calificată. În timpul Războiului peloponesiac , un talant attic era echivalent cu cantitatea de argint care ar plăti salariile o lună unui echipaj de trireme. Mercenarii greci au fost plătiți în mod obișnuit cu o drahmă pe zi de serviciu militar. Erau 6000 drahme într-un talant attic. De aici putem să ne imaginăm cât de mare răspundere și ce sumă colosală a fost încredințată slugilor.

Deci, ce este darul lui Dumnezeu? Darul lui Dumnezeu este acel talant, care se dă oamenilor în această viață, strâmtorată în timp, spațiu și neputința sau nedesăvârșirea firii omenești. Toate aceste limite vorbesc despre înțelepciunea, orânduiala, pe care Dumnezeu a prevăzut-о pentru om, ca să se mântuiască, adică să se smereasca, iar nu să se înalțe. Aceasta este firesc, clar și cuprinzător și reiese chiar din însuși existența noastră. Fiecare om, fiecare popor și toată omenirea primește un dar de la Dumnezeu. Acest dar trebuie conștientizat, apreciat și înmulțit. Cu regret omul începe a vedea numai darul care i sa dat, fără a-și percepe slăbiciunea și neputința. Darurile sau talanții sunt puse pe locul întâi, posesorul lor parcă orbește duhovnicește și nu mai vede nimic în afară de succesul și reușita sa. Omul, poporul și omenirea întreagă când se simte bine, uită de neputința firii, de limitele timpului și a spațiului. Neluând în seamă adevărata sa valoare, omul începe a se mări, a se trufi, ajungând până la săvârșirea unor lucruri netrebnice sau fărădelegi. Omul începe să creadă că are mai mult sau este mai frumos, mai capabil, mai isteț sau face ceva mai bine ca fratele sau sora sa. Această aroganță sau orgoliu îl duc pe om sau chiar popoare întregi la lucruri nemernice și netrebnice, război, înjoseli și violență. Cel mai des, suntem noi înșine implicați în aceasta și uităm de unde venim și unde suntem chemați să ajungem. Omul în loc să împărtășească cu apropiații sai darul lui Dumnezeu, îl ascunde. În loc să înmulțească talentul primit, îl conservează, în loc să aducă izbândă, îl risipește fără rod și fără rost. Această ascundere sau risipă se face anume atunci când omul nu dorește să împărtășească, să comunice cu ceilalți oameni. În mândria sa, el rămâne închis, gândindu-se că el are mai mult, că el este mai deștept și mai de succes. Cât de mult nu ar avea omul, el are un talent de la Dumnezeu. Când începe a împărtăși cu alții darul primit, omul devine posesorul și a celor 2 și a celor 5 talanți. El înmulțește darul lui Dumnezeu, care nu are limită.

Când omul se consideră neputincios, atunci Dumnezeu îi dă și îi înmulțește darul, făcând minuni în neputințe.

În încheiere, ar trebui de subliniat, că înmulțirea talanților trebuie s-o facem aici pe pământ și chiar să ne grăbim să o îndeplinim cât mai repede. Ziua de mâine nu este a noastră, iar cea de azi poate deveni ultima.

Observăm că viața e atât de scurtă și suntem confruntați cu multe neputințe, care apar la orice cotitură. Deci prin purtarea Crucii noastre personale, prin răbdare și dragoste față de aproapele, să înmulțim darul, se câștigăm „alţi cinci talanţi” (Mt. 25:20), pe care i-am primit de la Dumnezeu. Amin.

Ieromonahul Iosif (Pavlinciuc)

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *