Un diacon nou pentru parohia Sfintei Treimi din Brescia (Italia)

Duminică, pe data de 5 iunie, PS Nestor a slujit la biserica Sfintei Treimi în oraşul Brescia. În cadrul sfintei Liturghii dascălul acestei biserici Ion Cîrlea a fost hirotonit în treapta de diacon.

După slujbă PS Nestor a salutat pe parohul, clericii şi enoriaşii acestei parohii în ajunul hramului bisericii.

Adunarea clericilor comunităţilor moldoveneşti din Italia a avut loc în timpul agapei frăţeşti.

Ion Gîrlea, originar din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, s-a născut la data de 9 septembrie 1979. De mic a învăţat tipicul şi rânduiala slujbelor bisericeşti de la bunelul său, dascăl la biserica Naşterii Maicii Domnului din satul natal. După serviciul militar a trăit un timp la Moscova, iar din 2004 s-a mutat cu traiul la Chiari (Italia). Între anii 2004-2009 a făcut studiile la academia teologică din Chişinău. În anul 2008 s-a căsătorit cu o bună creştină Maria Achiruş, absolventa şcolii de cântăreţi de pe lângă mănăstirea Marta şi Maria din satul Hajimus Republica Moldova. În prezent educă doi copilaşi Vasile şi Simeon, de trei şi un anişor.

Domnul să-i ajută în slujirea primei trepte preoţeşti – diaconia. La mulţi ani, părinte Ion!

Mai multe imagini de la această slujbă puteţi vedea AICI.

Comentarii

Articole similare