Slujire arhierească în Milano

Pe data de 4 iunie 2011 în biserica Sfinţilor Serghie de la Radonej, Serafim de la Sarov şi Mucenicului Vichentie din Milano a avut loc o sărbătoare de suflet.

Parohul bisericii, egumenul Dimitrie Fantini, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de slujire preoţească, a fost avansat de către episcopul Nestor de Corsun, cu binecuvîntarea Sanctităţii Sale Patriarhului Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, în treapta de arhimandrit.

Împreună cu PS Nestor au slujit şi s-au rugat numeroşi clerici din diferite eparhii ortodoxe din Italia şi din afara ţării: din mitropolia greacă, din Exarhatul Bisericilor Ruseşti ai Patriarhiei Constantinopolului şi din Mitropolia Moldovei.

După slujbă toţi cei adunaţi la Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie călduros l-au felicitat pe preacuviosul părinte arhimandrit Dimitrii cu ocazia acestei mari şi onorabile slujiri.

În seara aceleiaşi zile, PS Nestor a săvârşit privegherea în biserica Sfîntului Ambrozie de Milano. După slujbă stăpânul a salutat pe parohul acestei biserici, protoiereul Nicolae Macar, şi pe toţi ctitorii şi enoriaşii bisericii.

 

Comentarii

Articole similare