Vineri, 19 august 2016, cu ocazia sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, în Biserica veche dedicată sfintei împărătese a francilor Radegunda (+ 555) din localitatea Talmont-sur-Gironde (situată în provincia franceză Poitou de pe coasta Oceanului Atlantic), a fost săvîrşită Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Slujba de sărbătoare a fost săvîrşită de ieromonahul Iosif (Pavlinciuc), secretarul eparhial pentru ocîrmuirea comunităţilor moldoveneşti, împreună cu protoiereul Petru (Ciunciuc), secretarul eparhiei de Bălți şi Fălești şi ieromonahul Nicodim (Pavlinciuc), parohul Bisericii Sfîntului Serafim de Sarov din Montgeron.
Tradiția săvîrşitii sfintelor Liturghii ortodoxe în ziua Schimbării la Faţă în oraşul Talmont-sur-Gironde a fost inițiată în urmă cu 46 de ani de către familia Osorghin – reprezentanți cunoscuți ai primului val de emigrare din Rusia.
În trecut Sfînta Liturghie festivă era săvîrşită sub cerul liber pe malul oceanului. Cîţiva ani în urmă, Episcopia Catolică din orașul La Rochelle a oferit drept local pentru oficierea slujbelor ortodoxe în ziua Schimbării la Faţă a Domnului, vechea Biserică a Sfintei Radegunda – monument de arhitectură religioasă a Franşei din sec. XII-XIV.
În timpul slujbei s-au rugat de asemenea parohul bisericii catolice, reprezentanții emigrației ruse în Franța, precum și enoriașii comunității ortodoxe din orașul învecinat Royan.
După Sfînta Liturghie a fost săvîrşit tradiţionalul ritual de sfinţire a poamei şi a altor fructe de sezon din noua recoltă.