Predica din duminica a XXVII-a după Cincizecime a vindecării celor zece leproși

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfăntului Duh.
Αναστας πορευου η πιστις σου σεσωκεν σε (Lc. 17.19)

Aceastea sunt ultimele cuvinte din Evanghelia de astăzi. Este important să atragem atenția la imperativul folosit de Mântuitorul către leprosul tămăduit «αναστας!». În română acestă expresie a fost tradusă ca «scoală-te». Limba greacă ne ajută să înțelegem mai adânc și mai profund acest cuvânt al Domnului. «Scoală-te» și «Înviază» nu sunt aceleași verbe, chiar dacă sunt aproape ca sens unul de altul. Prin verbul «a învia» se descoperă de fapt lucrarea lui Dumnezeu, minunea care intervine în viața omenirii. Noi toți suntem chemați spre sculare și spre înviere, spre acceptarea minunii. Cum poate fi realizată chemare, care sunt condițiile ? Când aducem mulțumire lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu ne pune înaintea minunii sculării și a învierii. Prin credința, dar mai ales prin recunoștință, avem acces la tainele divine. Toți 10 leproși au fost curățiți, dar numai unul și acesta de alt neam s-a întors ca să mulțumească Binefăcătorului său.

Cum a avut loc vindecarea? Leproșii au fost trimiși să se prezinte preoților și mergând s-au vindecat. Hristos arată prin acest gest la preoții Bisericii Vechiului Testament că El însuși acceptă slujirea lor. El subliniază de asemenea rolul pe care îl aveau preoții, slujitori ai Templului. Anume preotul era înzestrat cu darul vindecării și putea să zică unei anumite persoane că este sănătoasă și poate să se întoarcă la casa sa. Deci, sentința preoților era o mărturie și pentru persoana vindecată și pentru întregul popor. Este necesar de subliniat că leproșii nu puteau să locuiască în cetăți sau sate, ci erau scoși în locuri pustii ca să nu molipsească pe nimeni. De aceea ei se adunau în mici grupări și încercau să supraviețuiască. Eroii noștri erau 10 la număr și toți sperau la un viitor sănătos, toți s-au adresat cu rugăciunea: «Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!» (Lc. 17. 13). Hristos îi vindecă, îi scapă și de chinul trupesc, și de groaza izgonirii, de urgia singurătății. După vindecare, simțindu-se sănătoși, 9 din cei 10 s-au grăbit să plece pe la casele lor, la treburile lor, la prieteni lor și numai unul s-a întors să aducă mulțumire lui Dumnezeu. El a căzut la pământ, învățându-ne și pe noi cum să ne închinăm în fața lui Dumnezeu, să facem metanie. Hristos îi spune samariteanului și fiecărei persoane credincioase cuvintele acestea profunde și pline de speranță: «Înviază, fiuele, credința ta ti-a mântuit»!

Bucuria primită de samaritean a fost nu numai una trupească, dar și o bucurie a cunoașterii lui Dumnezeu. Și noi suntem chemați spre această bucurie a învierii sufletelor, a cunoașterii lui Dumnezeu. Putem obține această stare duhovnicească numai prin manifestarea recunoștinței și prin trăirea cu mulțumire pentru toate. Drept consecință a recunoștinței, urmează alte daruri, pe care ni le dă Dumnezeu, finalizând cu darul Învierii, de care trebuie să ne străduim să fim vrednici cu toții. Amin.

Ieromonahul Iosif Pavlinciuc

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *