A trecut la Domnul egumenul Pantelimon Josan

Sâmbătă, 8 decembrie, a trecut la Domnul, egumenul Pantelimon Josan, care a fost preot misionar în Franța, iar anterior a fost starețul mănăstirii „Sf.M.Mc.Dimitrie” de lângă satul Izvoare, raionul Fălești.

Comunitatea din Franța a săvârșit prohodul lui marți, 10 decembrie, la biserica Acoperământului Maicii Domnului din Biarritz. Corpul lui va fi transferat în Moldova.

Slujba prohodului va fi oficiată sâmbătă, 15.12.2018, în satul de baștină Șipoteni, raionul Călărași.

Arhimandritul Pantelimon (Sergiu Josan) s-a născut la 26 aprilie 1976, la Călărași, în Moldova. A studiat la Academia Teologică Ortodoxă din Moldova. În 1994 Sergiu tânăr seminarist a fost tuns călugăr la Mănăstirea Noul Neamț din Chițcani și în 1996 a fost hirotonit preot în aceeași mănăstire.

Între anii 1996-2007, ieromonahul Pantelimon a slujit în diferite mănăstiri din Moldova. Din 2007 până în 2014 a slujit în cadrul diasporei moldovenești în Portugalia.

Din 2014 până la 8 decembrie anul curent, arhimandritul Pantelimon a slujit Domnului în parohia Acoperământul Maicii Domnului din Biarritz și, de asemenea, a avut grijă de comunitatea din San Sebastiano aflată în subordinea parohiei din Biarritz.

Transmitem condolenațe rudelor, fiilor și fiicelor duhovnicești ai părintelui.

Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l numere.

Veșnică pomenire! Mémoire éternelle ! Вечна память !

Oficierea primei Sfinte Liturghii în biserica Sf. Felix din Lisabona – 30.06.2012

Comentarii

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *