Iubiți părinți, frați și surori,
Cu mare tristețe ne luăm rămas bun astăzi de la dragul nostru părinte Nicolai. Este greu de crezut în moartea sa și chiar mai dificil este să o înțelegi și să o accepți. Cu toată ființa noastră noi ne împotrivim morții. Ne întrebăm pe noi înșine, unii pe alții, ne adresăm chiar lui Dumnezeu cu o întrebare plină de nedumerire: „Cum s-a putut aceasta întâmpla? Oare chiar medicii nu au putut găsi o modalitate de a-l salva? Deja de mai bine de un an, virusul atacă, există deja mii de soluții dezvoltate de luptă împotriva covidului. Oamenii sunt vindecați. De ce toate acestea nu au ajutat?”
Până ce căutăm un răspuns la aceste întrebări nedumerite și până vom conștientiza cele întâmplate, să privim înapoi și să vedem ce ne-a lăsat părintele Nicolai. Cum l-am reținut, despre ce ne aducem aminte când ne gândim la el? Aproape fiecare din cei prezenți aici a ascultat predicile lui, aproape fiecare își amintește despre relatările sale extraordinare, interesante și pline de curiozități referitoare la sfințeniile din Franța și Europa, mulți au mers cu el în pelerinaje la locurile sfinte, sunt de asemenea din cei, pe care i-a încurajat să citească din Sfinții Părinți, Scara raiului a sf. Ioan Scărarul, Avva Dorofei și altele cărți sfinte. De asemenea sunt printre noi din cei care se mărturiseau la el, pentru care p. Nicolai era duhovnic. Toți cei care au rămas orfani astăzi sunt foarte îndurerați. Și în această stare de durere ne amintim de cuvintele Mântuitorului: „voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16:20). Ne întrebăm: „De ce această nedreptate? Și de unde să așteptăm această bucurie?” Răspunsul stă în înțelegerea noastră a vieții și a morții.
Copleșiți de această durere, ne concentrăm mai mult asupra a noi-înșine. Mulți enoriași și confrați preoți mi-au mărturisit că, în comunicarea cu părintele Nicolai, parcă ceva nu ar fi fost încă finalizat, ceva nu ar fi fost încă spus până la capăt. Acest sentiment al nefinalității, al neterminării comunicării noastre este pentru mulți o întristare și o durere de nesuportat. Alții se întristează că n-au acordat poate atenția cuvenită, n-au sunat, nu au comunicat mai mult cu părintele Nicolai, atunci când el era disponibil pentru toți și gata să asculte pe fiecare ore întregi. Unii dintre noi poate că îl judecau pe părintele Nicolai și iarăși suferă pentru faptul că nu au fost întotdeauna destul de obiectivi și corecți. Noi căutăm să vedem mai mult slăbiciunile și păcatele, dar nu observam virtuțile. Dar astăzi aș vrea cât mai puțin să vorbesc despre aceasta. Astăzi vreau să mărturisesc mai multe despre părintele Nicolai. Vreau să vă povestesc despre modul în care Domnul l-a pregatit pentru trecerea la cele veșnice, vreau să menționez că cuvintele Psalmului 115: „ Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”, se referă direct la el.
În ultimele săptămâni, m-am apropiat mult, din punct de vedere duhovnciesc și fizic, de părintele Nicolai. Ne sunam aproape în fiecare zi, ne informam de starea lucrurilor și de sănătate. Îl vizitam în secția de terapie intensivă și în camera de spital. Ultima mărturisire și Taina Sf. Împărtășanii tot eu le-am săvârșit. Se pregătea să primească călugăria. Aceasta era dorința lui de mai multă vreme, pe care ne-a dezvăluit-o nouă, cofraților săi, în timp ce era deja la spital. Avea toate veșmintele pregătite de mulți ani și noi nici măcar nu bănuiam despre aceasta. Iartă-ne, Părinte! Noi am stabilit ziua săvârșirii călugăriei, cu toate acestea, Domnul a judecat altfel. A murit în vrednicia de preot al lui Dumnezeu. Și astăzi am săvârșit rânduială înmormântării preoțești, nu călugărești. El va fi înmormântat într-un mormânt cu soția sa, matușca Cristina. Copiii au venit la pătul său de boală și la secriul său. Fiul a fost primul după moarte sa care a intrat în secția de la spital. Toate acestea s-au întâmplat cu părintele Nicolai. Domnul i-a dat bucuria să vadă că semințele pe care le-a sădit au început să încolțească și undeva chiar să rodească. Domnul l-a binecuvântat pentru bunătatea inimii sale. Astăzi ar trebui să ne bucurăm pentru el că se înalță la Tatăl Ceresc, se înalță la Domnul nostru Iisus Hristos, căruia i-a slujit și despre care a predicat pe parcursul slujirii sale pastorale, misionare și familial-părintești.
Da, din cauza neputinței umane, avea și slăbiciuni, neajunsuri, dar avea și o credință puternică, hotărâtă. Acum datoria noastră de fii, de confrați și împreună slujitori este să ne rugăm pentru el, ca Domnul să-i ierte toate păcatele, săvârșite cu voie sau fără de voie. Domnul să-l odihnească cu drepții, iar pe noi să ne miluiască. Amin.
Ieromonahul Iosif Pavlinciuc
Traducere: Sosanna Didilica
