Elveția: Mănăstirea Sfintei Treimi din Dompierre a marcat jubileul de 20 de ani de la fondare

Sîmbătă, 26 septembrie 2015, mănăstirea Sfintei Treimi din Dompierre, prima mănăstire ortodoxă în Elveția, a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare de la fondare.

Cu această ocazie, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvîrșită de Episcopul Nestor de Corsun.

La sfîrșit episcopul Nestor a felicitat starețul mănăstirii arhimandritul Martin (de Caflish), întreaga comunitate și oaspeți, pelerini numeroși veniți din Elveția, Franța, Rusia, Ucraina, ex- Iugoslavie, Anglia și România.

Printre invitați au fost prezenți clerici ai patriarhiei Moscovei (P. Mihail Zeman, P. Maxim Politov, P. Dimitri Mottier, P. Alexis Sobolev și P. Michel Vernaz), ai patriarhiei Serbiei (P. Bogoljub Popovic și P. Pierre Méan), la fel ai patriarhiei Alexandriei (P. Antonios Garana). Au fost prezenți de asemenea Domnul Jean-Louis Chancerel (patriarhia României), vice-președintele comunității bisericilor creștine a cantonului de Vaud, părintele Benoît-Marie, Doamna V. Paccaud (comuna Dompierre) ș.a.

După Sfînta Liturghie, participanții s-au rugat la mormântul fondatorului mănăstirii, arhiepiscopul Serafim de Zurich. Sărbătoarea a continuat cu o masă festivă, toți fiind cuprinși de bucurie și recunoștință.

Mănăstirea Sfintei Treimi din Dompierre are drept vocație promovarea credinței ortodoxe cu bucurie, dragoste și deschidere față de toți, așa cum a trăit-o fondatorul său, arhiepiscopul Serafim (Rodionoff) (1905 – 1997).

Fotografii de la acest eveniment găsiți pe siteul eparhial.

dompierre2

Comentarii

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *