Franța: Duminică Biserica Sfinților Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena din Clamart și-a marcat ziua hramului

Duminică, 5 iunie 2016, cu ocazia hramului Bisericii Sfinților Întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și Elena în Clamart, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvîrșită de episcopul Nestor al Corsunului.

Liturghia arhierească adună de fiecare dată în biserica din Clamart reprezentanți din diferite valuri ale emigrației rusești.

Împreună cu episcopul Nestor au slujit ieromonahul Iosif (Pavlinciuc), parohul bisericii Sfinților Constantin și Elena, iereul Alexandr Maștaler, cleric al bisericii, iereul Emi Gherren, cleric al biserici Sfinților Ștefan și Gherman în Vezle, protodiaconul Nicolai Rebinder și diaconul Sergnei Țiolokovici. În timpul Sfintei Liturghii episcopul Nestor a hirotesit în cititori pe Grigore Maștaler, enoriaș și regent al corului bisericii.

La sfîrșitul slujbei, conform tradiției, a fost săvîrșit Drumul Crucii, după care arhipăstorul a adresat enoriașilor și oaspeților o predică de învățătură.

Sfînta Liturghie s-a încheiat cu o agapă frățească de sărbătoare.

Mai multe fotografii găsiți pe siteul eparhial.

3_2.800x1000w

4_3.800x1000w

9_3.800x1000w

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *