Biserica Acoperământului Maicii Domnului din Lyon și-a marcat hramul (14 octombrie) în zi de duminică, permițând astfel participarea mai multor enoriași la slujba de sărbătoare.
În acest an biserica a împlinit 82 de ani de la întemeire. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de ieromonahul Iosif (Pavlinciuc), protoiereul Nicolai (Soldatenkov), clerici ai eparhiei Corsunului, și diaconul Mihnea Pop, reprezentant al comunității române din or. Lyon.
Parohia Acoperământului Maicii Domnului a reunit la această slujbă de sărbătoare numeroși enoriași ortodocși din Lyon și împrejurimi.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșit un Te-Deum de multumire în fața bisericii, la care s-a alăturat și părintele Quentin de Castalbajac, responsabil de parohia ortodoxă a Sfântului Ioan Ostașul din Lyon, aflată sub jurisdicția eparhiei Genevei și a Europei Occidentale a Bisericii Ortodoxe Ruse în afara Frontirelor.
Rugăciunea comună a continuat cu agapa frățească, pregătită de către enoriașii bisericii, la care a participat întreaga comunitate ortodoxă prezentă, oaspeți, invitați, pelerini.
Biserica Acoperământului Maicii Domnului este una din cele mai vechi parohii a eparhiei Corsunului. Slujbele sunt săvârșite în mod regulat de către clericii catedralei Sfinților Trei Ierarhi din Paris.
Comunitatea bisericii este multinațională, fiind formată din ruși, francezi, români, moldoveni, ucranieni. Starostele comunității este Alexandru Davidoff, un reprezentant al primului vag de migraţia rusească.
Pentru mai multe informații contactați parohia la adresa : 1, rue André Bonin – 69004 Lyon, persoana de contact: Alexandre Davidoff (starostele) – 04 78 60 77 74 ; Nadine Henry – 06 22 68 31 68.
Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiți în galeria foto.