Hramul bisericii Tuturor Sfinţilor din Lisabona

Biserica Tuturor Sfinţilor din Lisabona, păstorită de egumenul Arsenie Sokolov, şi-a serbat hramul în duminica de ieri, 19 iunie 2011.
Cu aceasta ocazie Sfânta Liturghie a fost săvârşită de episcopul Nestor al Corsunului.

Toţi preoţii ortodocşi din Portogalia s-au adunat în jurul arhipăstorului său să împartășească bucuria slujbei arhiereşti şi a hramului bisericii.

Numeroşi enoriaşi, oaspeţi şi pelerini au venit la această sărbătoare din diferite localităţi ale Portugaliei şi chiar de peste hotarele ei.

Episcopul Nestor i-a felicitat la sfârşit pe toţi cei prezenţi cu ocazia acestei importante şi frumoase sărbători.

După Sfânta Liturghie toată comunitatea a participat la agapa comună.

Mai multe fotografii, transmise de corespondentul nostru Serghei  Nichitovschi, găsiţi la galeria foto.

Comentarii

Articole similare