Evanghelia Duminicii a XXX-a după Cincizecime (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27.
În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus și l-a întrebat, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: încă una îți lipsește: vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și văzându-l întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.
O exegeză a pericopei evanghelice a acestei duminici trebuie plasată în contextul evenimentelor pe care le trăim astăzi, care au un impact asupra vieţii noastre creştine. Evanghelia tânărului bogat ne duce imediat cu gândul la tânărul creştin de astăzi, tânăr care poate este preocupat mai puţin de moştenirea vieţii veşnice, nu atât din raţiuni de refuz al viziunii creştine despre lume şi viaţă, despre existenţa şi scopul vieţii omului în general, cât mai ales de impactul mediatic la care este expus, de grijile multiple din cotidian, de o anumită insecuritate personală dată de o dinamică socială care nu se mai raportează esenţial la probleme religioase, morale, ci la cele economice, financiare, consumiste, de imagine personală în societate.
Venirea tânărului la Hristos este de aceea cu atât mai mult de apreciat pentru că el se recunoaşte ca un membru adevărat, cinstitor de Dumnezeu şi împlinitor al poruncilor Legii Vechi ce nu este satisfăcut de nivelul său spiritual. De aceea, caută ceva superior care să-i împlinească aspiraţiile şi vine la Hristos. Voind să fie desăvârşit, află de la Hristos, care apreciază efortul de a plini cele ale Legii, datoriile faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, în contextul convorbirii sincere şi deschise dintre cei doi, afla că are în faţa dorinţei sale de desăvârşire un impediment… Bogăţia!
Fraţi creştini,
Evanghelia ne arată că tânărul acesta evlavios şi virtuos, cu viaţa curată şi împlinitor al poruncilor Vechiului Testament, totuşi nu era milostiv. Prin aceasta, evanghelia vrea să ne arate că nu e suficient să nu facem rău cuiva, să nu furăm, să nu supărăm pe cineva, să nu nedreptăţim pe cineva, ci trebuie să facem şi mult bine ca să ne mântuim. Trebuie să fim milostivi precum Tatăl Cel din Ceruri milostiv este.
Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare despre bogăție: „Pe cine l-a cruţat moartea fiindcă a fost bogat? De cine s-a îndepărtat boala fiindcă a avut bani? Până când aurul va sugruma sufletele, până când va fi undiţa morţii, până când va fi momeala păcatului? Din pricina bogăţiei, rudele nu mai ţin seama de rude, fraţii se uită cu ochi ucigaşi la fraţi. Pentru ce, oamenilor, vă supuneţi voi înşivă la chinuri? Cine a prefăcut bunurile voastre în arme împotriva voastră? Banii v-au fost daţi să vă ajute să trăiţi, şi nu să vă ajungă povară de păcate. Bogăţia v-a fost dată să vă puteţi răscumpăra sufletul, nu ca să vă fie pricină de pierzare”.
Noi nu luăm cu noi averile materiale după moarte, după despărţirea sufletului de trup şi de tot ceea ce este material în lumea aceasta, dar luăm cu noi în suflet, pentru eternitate, lumina faptelor bune. Când am făcut o milostenie se luminează sufletul nostru pentru că se luminează în primul rând sufletul celui care a primit milostenia noastră ca pe un dar de la Dumnezeu, iar Dumnezeu a folosit mâinile noastre ca să ajute pe cel nevoiaş. Şi în felul acesta, o faptă bună s-a transformat în sufletul nostru într-o calitate, numită bunătate. Cel ce săvârşeşte des fapte bune, cu timpul devine bun. Nu cel care o singură dată a făcut o faptă bună în viaţa lui este numit bun, ci cel care face binele des este considerat de Dumnezeu şi de oameni ca un binefăcător, ca un om bun. Şi la sufletul bun priveşte Dumnezeu când trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică.
Deci acest tânăr despre care s-a vorbit astazi la evanghelie, mai trebuia să fie şi milostiv. El era credincios, era evlavios, era curat, era un om virtuos, dar era zgârcit. Există ispita aceasta la foarte mulţi oameni evlavioşi, care sunt prezenţi la toate slujbele, dar sunt zgârciţi. Dacă evlavia nu este unită cu milostenia, înseamnă că avem candele frumoase, dar nu avem ulei în candelă. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, spune că din cele zece fecioare care aveau candele, numai cinci au avut şi ulei; şi spune: “uleiul este milostenia”.
Frate Creştin, fă o analiză sau o Radiografie duhovnicească a sufletului tău şi vezi : câtă lumină am adunat în sufletul nostru; lumină prin rugăciune, lumină prin pocăinţă, lumină prin citirea şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, dar şi lumină prin milostenie.
Idei adunate de Lucia Guțu