Ieri, 28 noiembrie, o mare mulțime de credincioși, preoți, apropiați au venit la biserica Sfinților Constantin și Elena din Clamart ca să-și ia rămas bun de la părintele nostru Mihail Osorghin.
(Foto) Comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris și-a serbat ziua hramului
Duminică, 25 noiembrie, comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris l-a cinstit pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, sau Velicikovski, unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav.
Protoiereul Mihail Osorghin a plecat la Domnul
Sâmbătă, 24 noiembrie 2012, la 83 de ani, a plecat la Domnul mitroforul protoiereu Mihail Osorghin. Slujba funerară va avea loc pe 28 noiembrie, după Sfânta Liturghie care va începe la ora 9.00 în biserica Sfinților Constantin și Elena din Clamart.
Acatistul Sfântului Paisie Velicikovski (15/28 noiembrie)
Condacul 1: Între Sfinţii Părinţi ai fost biruitor, cel ce în această lume decăzută spre părinteasca îmbrăţişare a cuvioşilor celor din vechime ne călăuzeşti, ca o punte peste adâncul necredinţei. O, fraţilor, nu plângeţi, ci vă veseliţi, căci avem un neclătit îndrumător: Bucură-te, Sfinte Paisie, dumnezeiască punte către Sfinţii Părinţi!
Astăzi este lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului
Postul Naşterii Domnului a fost rânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioşi spre cuviincioasa întâmpinare şi serbare a marelui praznic al naşterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest post începe în 28 noiembrie şi se încheie în ajunul praznicului, pe 6 ianuarie.
Comunitatea ortodoxă moldovenească din Paris vă invită la hram
Dragi creștini, iubiți frați și surori, duminică, 25 noiembrie, comunitatea noastră va marca ziua hramului. Slujba cuviosului Paisie de la Neamț, patronul nostru ceresc, va fi oficiată de către un sobor de preoți, în frunte cu PS Nestor, episcop de Corsun.
Sfințirea bisericii interioare a Seminarului ortodox din Paris va avea loc pe 14 noiembrie
Miercuri, 14 noiembrie, la ora 10.00, va avea loc sfințirea bisericii interioare a Seminarului ortodox rus din Epinay-sous-Sénart, dedicat Sf. Martin Mărturisitorul și Sf. Genoveva din Paris. Tot în această zi seminarul marchează trei ani de la deschiderea sa.
Adunarea genarală a preoților Eparhiei Corsunului din blagocenia Spaniei
Vineri, 26 octombrie, la biserica Bunei Vestiri a Maicii Domnului din Barcelona a avut loc prima adunare generală, sub președinția episcopului Nestor al Corsunului, a preoților care slujesc în bisericile Bisericii Ortodoxe Ruse din Spania.
Acatistul Sfântului Spiridon Sfânt Ierarh (mare făcător de minuni)
Condacul 1: Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Conferința episcopilor patriarhiei Moscovei care activează în afara teritoriului canonic a avut loc la Londra
În perioada 19 – 21 octombrie 2012, la Londra, a avut loc conferința episcopilor Bisericii ortodoxe ruse care își exercită funcțiile în afara teritoriului canonic al patriarhiei Moscovei. La acest eveniment a participat și episcopul Nestor al Corsunului.
(Foto) Hramul bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Lyon
Ieri, 14 octombrie, la Lyon au avut loc manifestații cu prilejul hramului bisericii noastre în cinstea Acoperământului Maicii Domnului.
(Video) Invitație la filmul Pilde / Притчи – partea II
Stimaţi fraţi şi surori! Vineri, 19 octombrie, la ora 19.30, la biserica Sfinţilor Trei Ierarhi din Paris, cu participarea ieromonahului Iosif (Pavlinciuc), va avea loc vizionarea-discutare a filmului rus, comedie lirică „Pilde – 2”.