Sambata, 28 mai 2011: Te-Deum de mulțumire și Sfânta Liturghie la biserica din Vanves

Biserica Sfinților noi martiri și mărturisitori din Vanves

Dragi prieteni, iubiți frați și surori,

Dorim să vă aducem o veste bună.

Săptămâna trecută la prefectura Parisului a fost înregistrată Asociaţia Cultuală Ortodoxă „Cuviosul Paisie de la Neamţ, făcătorul de minuni din Moldova”. Acest fapt este un dar deosebit pentru fiecare dintre noi, pentru comunitatea noastră, pentru eparhia Corsunului. Sperăm astfel să realizăm și dezvoltăm activitățile și proiectele noastre pentru promovarea credinței și a valorilor ortodoxe.

În săptămâna a cincea după Paşti Biserica reaminteşte evenimentul Convorbirii lui Hristos cu samarineana la fântâna lui Iacob. Apa cea vie pe care I-a propus-o Hristos femeii păcătoase, ne este propusă şi nouă. Fântâna din care putem să o scoatem și din care putem să bem este Biserica. Oraşul Sihem simbolizează oraşele în care trăim, în cazul nostru oraşul Paris. Hristos vine sa rămână în oraş, ca nu numai femeia înţeleaptă să-L cunoască, ci fiecare cetăţean să-L descopere şi să-L găzduiască în inima sa.

Așa să ne ajute Dumnezeu să putem să-L întimpinăm şi să-L primim pe Hristos în oraşul în care trăim cu toată comunitatea noastră, cu familiile, prietenii şi cunoscuţii noştri.

Sâmbătă, 28 mai, la biserica Sfinţilor noi martiri şi mărturisitori din Vanves, slujba ca de obicei se va începe la ora 8.30, săvârșindu-se Te-Deumul de mulţumire către Domnul nostru Iisus Hristos, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

După serviciul divin toți sunt invitați să participe la agapa frățească.

Adresa bisericii rămâne aceeași.
16, rue Michel-Ange – 92170 Vanves. Metro: Porte de Versailles sau
Malakoff Plateau de Vanves.

Vă mulțumim pentru colaborare.

Pe toți vă așteptăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Nu ezitati a ne contacta pentru detalii si lămuriri.

Cu drag ai voştri ieromonahi, Iosif şi Nicodim.

Comentarii

Articole similare