Elveţia : Biserica Învierii Domnului din Zurich şi-a marcat hramul

La 8 mai 2016, cu ocazia hramului Bisericii Învierii Domnului din Zurich, Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost prezidată de episcopul Nestor al Corsunului.

Împreună cu episcopul au slujit protoiereul Mihail Zeman, parohul bisericii, arhimandritul Martin de Caflisch, responsabilul mănăstirii Sfintei Treimi din Dompierre, arhimandritul Côme Büchel, preotul Bisericii Sfintei Treimi din Zurich (Biserica ortodoxă sîrbă), diaconul Gheorghe Şeşco et diaconul Antonii Ivaşin.

Sfînta Liturghie a fost celebrată în slavonă şi germană.

În timpul Micii Intrări episcopul Nestor i-a oferit arhimandritului Martin o distincţie patriarhală – dreptul de a celebra Sfînta Liturghie cu uşile deschise pănă la Imnul Heruvicului.

Episcopul Nestor l-a ordonat diacon pe Daniel Schärrer, un enoraiş devotat şi foarte implicat în viaţa comunităţii ortodoxe din Zurich.
La sfîrşit episcopul Nestor i-a felicitat pe toţi cu ocazia hramului bisericii.

Protoiereul Mihail i-a mulţumit episcopului pentru atenţia acordată parohiei şi din numele întregii comunităţi i-a oferit o panaghie şi o cruce pectorală.

La sfîrşit enoriaşii şi prietenii comunităţii ortodoxe ruse din Zurich au prezentat un concert festiv.

Mai multe fotografii găsiţi pe siteul eparhial.

ZH7-8May0170.800x1000w

ZH7-8May0023.800x1000w

ZH7-8May0074.800x1000w

Comentarii

Articole similare

Lasă un răspuns